Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Gaz mai ieftin din Rusia pentru Moldova

© Sputnik / Pavel Palamarchuk / Accesați arhiva multimediaКомпрессорная установка Креховского месторождения природного газа
Компрессорная установка Креховского месторождения природного газа - Sputnik Moldova
Abonare
Preţul gazului rusesc pe care îl procură Republica Moldova în 2015 scade în fiecare trimestru.

CHIŞINĂU, 19 mai – Sputnik Moldova.  Preţul gazului rusesc pe care îl procură Republica Moldova în 2015 scade în fiecare trimestru.  

Conform raportului concernului rus „Gazprom”, în primul trimestru preţul de contract pentru gazul rusesc a constituit 310,9 dolari pentru o mie de metri cubi, cu 55,3 dolari mai puţin faţă de trimestrul IV al anului trecut. 

În trimestrul II al acestui an, preţul pentru o mie de metri cubi de gaze naturale pe care îl va primi Moldova de la „Gazprom” va fi de 252,2 dolari, sau cu 59 dolari mai ieftin ca în primul trimestru, potrivit informaţiilor prezentate de Ministerul Economiei pentru Sputnik Moldova. 

Gazul livrat de Rusia Moldovei în trimestrul II este mai ieftin decât cel pe care îl primeşte ţara noastră prin conducta Iaşi – Ungheni. Pentru o mie de metri cubi de gaze primit din România, Moldova plăteşte 255,22 dolari.

Potrivit contractului de furnizare a gazelor în Republica Moldova pentru 2015, semnat la Chişinău de preşedintele SA „Moldovagaz”, Alexandr Gusev şi vicepreşedintele concernului rus „Gazprom”, Alexandr Medvedev, în noiembrie anul trecut, ţara noastră va plăti pentru mia de metri cubi de gaze 331,8 dolari faţă de 374 – în 2014.

Conform contractului, revizuirea preţurilor la combustibilul livrat în Moldova are loc în fiecare trimestru, conform unei formule care ia în calcul preţul pe piaţa mondială în ultimele 9 luni. 

Estimativ într-un an Moldova importă din Rusia în jur de 1,1 miliarde metri cubi de gaze, cu excepţia regiunii transnistrene.  În primele trei luni ale acestui an,  Rusia a livrat Moldovei 0,991 miliarde de metri cubi de gaz.


Fluxul de știri
0