BUCUREȘTI, 21 noi -Sputnik. Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, vizita oficială pe care o efectuează până joi în Republica Senegal, cu care încheie turneul în Africa.
Potrivit agendei, marţi, şeful statului va vizita Asociaţia senegaleză pentru protejarea copiilor cu deficienţe mintale (ASEDEME), Centrul Aminata Mbaye – Grand-Yoff, din Dakar. Miercuri, preşedintele Iohannis va vizita Insula Goree, patrimoniu UNESCO, fost avanpost al comerţului cu sclavi, unde se va întâlni cu oficialităţile locale. De asemenea, va vizita Casa de sclavi „Maison des Esclaves” şi Liceul de fete Mariama Ba.
Joi, Klaus Iohannis va fi primit de omologul său din Senegal, Macky Sall, la Palatul Prezidenţial. Cei doi vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, urmate de declaraţii de presă comune. Cu această ocazie vor fi semnate documente oficiale.
Şeful statului va participa tot joi la inaugurarea Casei Naţiunilor Unite din Senegal, împreună cu preşedintele Republicii Senegal, Macky Sall, şi la vernisajul expoziţiei „Măşti tradiţionale africane – Măşti tradiţionale româneşti”, organizată în cooperare cu Muzeul Ţăranului Român, la Muzeul Civilizaţiilor Negre din Dakar. Preşedintele Iohannis va avea şi o întâlnire cu foşti studenţi din Senegal care au învăţat în România.
Preşedintele Klaus Iohannis a început turneul în Africa pe 14 noiembrie cu vizita de stat în Kenya. Ulterior, şeful statului a efectuat vizite de stat în Tanzania şi Cabo Verde.