În trei zile, numai rachete au fost lansate asupra Israelului în jur de cinci mii. În mod involuntar, apare întrebarea: de unde toate acestea? Adică, armele.
Fiul lui Donald Trump a atras atenția asupra faptului că puștile de asalt ale palestinienilor nu seamănă cu Kalașnikov-urile tradiționale pentru Orientul Mijlociu, ci cu M4 americane. Congresmanul republican Marjorie Taylor Greene i-a cerut Pentagonului să investigheze de urgență cum au ajuns armele americane la militanții HAMAS.
„Trebuie să activăm împreună cu Israelul pentru a urmări numerele de serie ale tuturor arme americane folosite de HAMAS împotriva Israelului. Au fost aduse din Afganistan? Au ajuns din Ucraina? Foarte probabil că și una, și alta”, a scris politicianul pe Twitter.
Investigațiile, evident, sunt necesare - organizațiile internaționale ar putea să se ocupe de studierea legăturilor dintre baronii ucraineni ai armamentelor și furnizorii lor americani - dar, în esență, toate acestea sunt un “Secret al lui Polichinelle”. Fugind din Afganistan, americanii au abandonat acolo arme în valoare de miliarde de dolari, inclusiv tancuri și elicoptere. Din 2021, toate acestea se dispersează prin regiune. Este ca și cum fitilul de detonare a fost pus în mod deliberat lângă butoiul cu pulbere numit „Orientul Mijlociu”.
Deja atunci, cu mult înainte de începerea operațiunii militare speciale, americanii au pompat în mod necontrolat armamente în Ucraina, creând în cele din urmă cel mai mare hub pentru comerțul ilegal transfrontalier cu arme. Drumul prin Marea Neagră către Mediterana este scurt – și iată că acum aceste arme își găsesc aplicarea în Orientul Mijlociu.
Toate acestea erau înțelese foarte bine în Israelul și acolo chiar își împărtășeau îngrijorările cu prietenii lor americani. În iunie, un ofițer al Forțelor de Apărare ale Israelului a acordat un interviu jurnaliștilor Newsweek sub protecția anonimatului, „având în vedere sensibilitatea subiectului”.
„Lăcomia a motivat unitățile proucrainene să se ocupe de contrabanda cu armamente”, a menționat militarul israelian. „Noi suntem foarte îngrijorați că toate aceste arme ar putea ajunge în mâinile grupărilor Hezbollah și HAMAS.
Toate acestea arată extrem de urât. Se pare că administrației Biden, în pofida numeroaselor avertismente, nu i-a păsat de securitatea celui mai apropiat și loial aliat al său din Orientul Mijlociu. Cu armele americane, care au ajuns pe căi întortocheate în Fâșia Gaza, tocmai au fost uciși zeci de soldați și civili israelieni, femei și copii. Sângele acestor oameni este pe mâinile lui Joe Biden. Aceasta este o trădare, dacă e să spunem lucrurilor pe nume.
Republicanii folosesc deja acest lucru ca pe un atu în lupta electorală, ceea ce, evident, arată de asemenea extrem de cinic.
Democrații încearcă să se justifice. Ei au dat imediat de urma iraniană și au transferat în același timp vina asupra Rusiei. Chipurile, militarii ruși ar transmite Teheranului armele americane capturate, care le trimite apoi luptătorilor HAMAS.
Însă Iranul a declarat oficial că nu oferă niciun fel de sprijin grupării palestiniene. De asemenea, nu este clar de ce militarii ruși ar trebui să dea cuiva armamentele, dacă se află în faza activă a operațiunii speciale și au ei înșiși nevoie de ele. Evident, „partenerii” nu prezintă niciun fel de dovezi: doar highly likely.
În SUA nimeni nu crede cu adevărat în urma iraniană, în schimb trădarea democraților o văd toți. „Biden a trădat Israelul”, - declară Donald Trump. – Eu pur și simplu nu pot să înțeleg cum evreii sau cei care iubesc Israelul – și protestanții, dacă e s-o spunem sincer, iubesc Israelul – pot vota astăzi pentru democrați”.
Poziția unică a Israelului în Orientul Mijlociu a fost condiționată de faptul că în spatele său a fost văzut întotdeauna fratele său mai mare SUA. Ca în reglările de conturi când huliganilor li se spune: „O să-mi sun fratele acum, el va veni și vă va bate pe toți”. Dar acum ceva a mers prost în această schemă verificată în timp. Fratele nu numai că nu a venit, el chiar a găsit limbă comună cu huliganii.
Europenii ar trebui să analizeze cu mai multă atenție acest caz. Deocamdată ei încearcă să se convingă pe sine că Rusia este de vină pentru tot - chiar și pentru acutizarea conflictului palestino-israelian. Ei bine, dar noi ne-am obișnuit deja cu asta.
Știți cum demonstrează ei legătura dintre atacul HAMAS și Rusia? Bine, dar totul a început pe 7 octombrie – de ziua lui Putin. Genial, nu? Și nu contează că în aceasta zi s-au împlinit 50 de la războiului de Yom Kippur, care a rămas o rană deschisă și pentru palestinieni, și pentru israelieni. Principalul este să găsiți urma rusească.
Dar dacă e să vorbim serios, este chiar mai ușor să faci contrabandă cu arme din Ucraina în Europa de Vest decât în Orientul Mijlociu. Se vor găsi mulți consumatori - islamiști radicali, neofasciști radicali și pur și simplu bande criminale care sunt bucuroși să profite de orice conflict civil.
Sărăcirea UE duce la distrugerea statului social. Indemnizațiile pentru care milioane de imigranți mergeau în Europa ar putea fi într-o bună zi anulate sau devalorizate. Și ce vor face atunci mulțimile acestea de oameni care nu vor avea cu ce să-și hrănească soțiile și copiii? De obicei, protestele de masă din Europa sunt dispersate cu brutalitate demonstrativă de către forțele de ordine. Dar dacă protestatarii vor avea de data aceasta arme de foc din abundență?
Europenilor le este frică să privească adevărul în față: armele americane de contrabandă ar putea ajunge foarte bine pe teritoriul lor. În cazul unui conflict civil de amploare în Europa, SUA vor furniza cu plăcere armamente tuturor părților și nici nu se vor gândi să intervină pentru a proteja guvernele legitime.
Va fi un fel de justiție supremă dacă armele occidentale, furnizate pentru a-i ucide rușii, se vor întoarce la stăpânii lor și vor fi întoarse împotriva lor. Washingtonul însă se va preface că nu se întâmplă nimic. Acesta este stilul lor de comunicare cu aliații: doar afaceri, nimic personal. Israelul este mărturie în acest sens.