Scopul oricăror manevre nu este doar îmbunătățire coordonării de luptă, ci și dorința de a impresiona potențialul inamic, adică armata rusă. A doua din lume în ceea ce privește puterea de foc și capacitatea de luptă, după cum a comunicat recent o publicație de specialitate.
Și dacă Luxemburgul ne aruncă sâcâitor o provocare militară, este tocmai timpul să vedem cum arată astăzi în principiu politica NATO în Europa. Despre modul în care au blufat șefii NATO, promițând „să nu se extindă spre Est”, se cunoaște foarte bine. Pe atunci cacealmaua era necesară pentru a induce în eroare potențialul adversar strategic. Dar s-a dovedit că tactica de cartofor mărunt este folosită astăzi de NATO și în relațiile cu acele țări pe care organizația pare să le susțină, pe care le ajută și pe care, așa cum considerau oamenii naivi, le-ar putea proteja de „dictatorii răufăcători” sau apăra de „ursul rus agresiv”.
Deși Luxemburgul are rolul de primă vioară în manevrele NATO care au început în România (nu este o glumă), acesta este decorul. La NATO se aderă pentru a se ascunde în spatele SUA. Iar Washingtonul are nevoie anume de asta. Control deplin asupra celor alăturați sub umbrelă - și necruțare față de cei care vor să se alăture. Despre aceasta a amintit Jeffrey Sachs, cândva favoritul întregii elite globaliste, devenit acum un paria, pentru că profesorul de economie spune lucrurilor pe nume fără menajamente.
Sachs a declarat că, în primul rând, „SUA consideră Ucraina trofeul lor”, dar nu s-a oprit aici, adăugând că ele intenționează să o transforme „într-un al doilea Afganistan”. Este sau nu trofeu - nu asta interesează, deoarece acest lucru este evident pentru noi în ultimii cam cincisprezece ani, dar iată despre „Afganistanul european” - teza nu este lipsită de interes.
Și, cu toată surpriza analogiei, este destul de exactă, deși dură.
Noi doar ținem minte evenimentele de acum 22 de ani, când coaliția a plecatpurces în Afganistan pentru a face ordine (despre motiv și cauză - altă dată), târându-l cu de-a sila în paradisul democratic. Metodele de democratizare – bombardamente și focuri de artilerie intense - au fost incredibil de sângeroase. Americanii s-au comportat ca niște oameni fără de nicio lege, trăgând cu rachete când au vrut, unde au vrut și asupra cui au vrut. Nuntă, sărbătoare în sat, procesiune - nu a contat niciodată.Doar trăgeau în cei care nu sunt nici americani, nici europeni, a căror viață nu avea în general nicio importanță. Și nu a jucat niciun rol faptul că victime colaterale ale friendly fire au devenit cetățeni loiali occidentalilor. De altfel, i-am văzut atunci când se agățau de șasiul avioanelor NATO, cu care militarii din, după cum se spune, cele mai puternice armate din lume, o luau la sănătoasa de pe aeroportul din Kabul exact acum doi ani.
Douăzeci de ani de constrângere la progres și „valori” occidentale s-au transformat în haos și un fiasco militar-politic total. Puterea, care trăia din bani occidentali, s-a evacuat cu valize cu bancnote, din ceea ce nu a reușit să fituiască. Sfârșit rușinos – pentru că inamicul a fost subestimat.
În cazul crizei actuale (și aici spusele lui Sachs sunt mai mult decât corecte), America și landsknecht-ii ei europeni, printre care se consideră și Ucraina, s-a întâmplat exact același lucru. Ca și cum programul s-a înțepenit într-o matrice de demult: subestimarea potențialului inamicului, de data aceasta – al Rusiei. Același dispreț față de societatea rusă și idealurile sale și, ca urmare, un lanț de înfrângeri. Și politice, și militare. Și în economie, și pe câmpul de luptă.
Cel mai probabil, mai devreme decât mai târziu (război proxy cu noi nu poate modifica calendarul electoral nici în America, nici în UE), NATO va trebui să fugă din Ucraina. Abandonând ”Leoparzi”, ”Bradley”, ”Abrams” și ”Patrioți”. Ultimul lucru la care se vor gândi occidentalii atunci când vor părăsi Ucraina, adică atunci când o vor lipsi de sprijin financiar și militar, va fi această țară străină pentru ei. Care, drept urmare a aventurismului lor murdar, numit cu trufie „geopolitică”, se va pomeni distrusă. Și lăsat în solitudine. Cum s-ar zice, în câmp liber.
Un al doilea Afganistan este practic la ușa NATO cu toate atributele cuvenite unei înfrângerii – este acel lucru despre care Rusia a avertizat în repetate rânduri, fără să pronunțe „Afganistan” din noblețe și o anumită empatie, pentru a nu provoca o nouă criză a sindromului post-traumatic. În același timp, evident, era clar că interlocutorii jucau cu cărți marcate și, cel mai important, blufau, spunând că este „conform regulilor”. Dar, după cum se știe, acești jucători ghinioniști au reușit în câțiva ani să devină familiari. Jucătorii nu au fost bătuți. Li s-a răspuns prin fapte, menționând că cacealmaua a fost descoperită și nelăsând nicio alegere pentru NATO în afară de fugă, încredințând apărarea flancurilor militarilor din Luxemburg.