Acum, însă, lipsa de indignare a președintelui rus dă naștere unei alte teorii a conspirației, creându-i imaginea unui geniu malefic - atotștiutor și trăgând sforile politicii mondiale. Și totul pentru că în butoiul de miere al solidarității nord-atlantice era o lingură mare de gudron, organizată de Recep Tayyip Erdogan.
Așadar, în loc de o consolidare rapidă și entuziastă a Alianței, lumea așteaptă o altă comedie de situații cu certuri publice, șantaj, persuasiune, amenințări și umilințe cu care s-au familiarizat în ultimii ani. Mai mult, în primul rând vor fi umiliți finlandezii și suedezii înșiși, ei, care au decis să bucure NATO prin aderarea lor și s-au așteptat ca covorul roșu să fie întins în fața lor, dar în schimb ei sunt acum sortiți rolului ofensiv al petiționarilor, călcând pragul ușii și cerșind milă. Și, ceea ce este caracteristic, nu la Washington sau la Bruxelles, ci la Ankara.
Esența pretențiilor Turciei este foarte simplă: Suedia și Finlanda duc de mulți ani o politică consecventă de sprijinire a kurzilor. Ambele țări oferă azil politic activiștilor kurzi. În parlamentul suedez sunt șase deputați kurzi. Tot în aceste țări, și-au găsit adăpost membrii partidului FETO, care reunește susținătorii predicatorului Fethullah Gülen, care este acuzat că a organizat o tentativă de lovitură de stat militară în 2016.
Pentru Ankara, atât membrii Partidului Muncitoresc al Kurdistanului (PMK), cât și guleniștii sunt teroriști. Potrivit presei turce, Stockholm și Helsinki au refuzat extrădarea către turci a 33 de persoane din PMK și FETO. Unele cereri de extrădare au fost respinse, iar altele au fost pur și simplu ignorate.
În general, ținând cont de circumstanțele și de politica lui Erdogan, care nu ratează nici măcar o șansă de a-și declara cu voce tare ambițiile țării, era foarte posibil să ne așteptăm la un demers de la Ankarei. Și a urmat, și în cea mai rigidă și directă formă. Președintele turc a numit Suedia „un focar al terorismului”, spunând că țara sa nu poate spune da la intrarea celor două țări în NATO – și a rugat să nu se ofenseze. Mai mult, pentru a face situația complet umilitoare pentru suedezi și finlandezi, Erdogan a adăugat că Turcia nu ar crede „declarațiilor antiteroriste” ale Stockholmului și Helsinki, chiar dacă ar fi făcute. El a sfătuit, de asemenea, delegațiile ambelor țări, care ar trebui să negocieze cu turcii pe această temă, „să nu se obosească”.
Cineva poate spune că pentru Erdogan tot ceea ce se întâmplă nu este altceva decât o scuză pentru șantaj și „monedă de schimb”, iar în final Washingtonul va frânge, va convinge sau va cumpăra consimțământul Turciei de a reface rândurile NATO.
Dar, în primul rând, în problema sistemelor rusești S-400, Occidentul încă nu a reușit să forțeze Ankara să-și schimbe poziția și s-au depus eforturi considerabile în acest scop. Și în al doilea rând, și acest lucru este și mai important, ideea nu este dacă vor reuși să-i frângă pe turci și, în cele din urmă, să să extindă Alianța Nord-Atlantică, conform procedurii scrise.
Este vorba despre situație în general.
Turcia a pus o piedică americanilor și europenilor într-un moment în care, mai mult ca niciodată, este important pentru ei să organizeze consolidarea lumii în opoziție cu Rusia cea rea. Acest lucru oricum nu funcționează - faimoasa „lume întreagă” se limitează la Occidentul însuși cu sprijinul câtorva sateliți, iar acum Ankara a organizat o rebeliune și o scindare chiar în inima militară a atlantiștilor.
Mai mult, această situație nu poate fi pusă pe seama zicalei rusești care, parafrazată, ar suna astfel: „în orice familie bună există ceartă, dar aceasta nu este serioasă”. Turcia a acționat constant de mulți ani exact în aceeași logică ca Rusia, China, India și zeci de state din întreaga lume: apărând suveranitatea și interesele naționale, subminând în același timp sistemul occidentalo-centric și hegemonia SUA. În acest sens, diferența dintre Erdogan și Putin, Xi sau Modi este doar într-o înclinație spre aventurism și efecte externe, ceea ce este confirmat și de istoria actuală.
În acest context, decizia Suediei și Finlandei de a adera la NATO pare deosebit de impresionantă. Cu greu ne-am putea gândi la un simbol mai viu al sinuciderii Europei, singura regiune de pe planetă care a acceptat cu blândețe să se sacrifice de dragul Statelor Unite. Două țări neutre care s-au echilibrat cu succes în mai multe furtuni geopolitice timp de decenii și-au ales părții, în momentul în care sistemul pe care l-au dominat se prăbușește în fața ochilor noștri.
Ar fi de înțeles dacă Stockholm și Helsinki ar fi decis să devină membri ai Alianței Nord-Atlantice la începutul secolului, ca să spunem așa, să se alăture învingătorului Războiului Rece și hegemonului global. Rusia nu s-ar fi putut opune atunci, la fel a trebuit să accepte includerea republicilor baltice în NATO.
Dar nu, suedezii și finlandezii au decis să scape de neutralitate în momentul prăbușirii sistemului, când singurul lucru care li se cere este să se autodistrugă cu pagube maxime pentru Rusia. Mai mult, ei vor trebui să se omoare fără opțiuni (în primul rând în sens economic), și nu se poate pune problema provocării vreunui prejudiciu cu adevărat grav Moscovei, lor înșiși le va fi mult mai dureros.
Înțelepciunea străveche spune că, dacă Dumnezeu vrea să te pedepsească, mai întâi te lipsește de minte. Pare din ce în ce mai limpede că asistăm la întruchiparea acestui principiu în interpretarea Europei, regiune care timp de multe secole a fost centrul civilizației moderne.
Editorial pentru RIA Novosti.