Material de Maria Marikean pentru RIA Novosti
Despre cum sunt ajutați refugiații – în reportajul RIA Novosti.
„Nimeni nu se aștepta la asta”
Coloana de mașini private are o lungime de un kilometru. Fiecare evacuat trebuie să treacă prin așa-numita filtrare: toată lumea este examinată cu atenție pentru ca armata ucraineană să nu se strecoare sub masca civililor.
Când toate formalitățile se încheie, unii merg în regiunile rusești, alții merg la rudele din Donețk și din alte orașe ale RPD.
"În timp ce soții sunt la coadă pentru inspecție, femeile cu copii pot aștepta în tabără. Sarcina noastră este să primim oamenii, să le oferim un pat și să îi hrănim", explică Serghei Ștark, șeful celei de-a 12-a unități de pompieri și salvatori din Serviciul de Stat de Pompieri și Salvare Makeievka al Ministerului Situațiilor de Urgență din RPD. Oamenilor le este acordată asistență medicală și psihologică. Capacitatea taberei este de 450 de persoane. De obicei, fluxul crește spre noapte".
În corturi se pot reîncărca telefoanele, contacta rudele, există posibilitatea conexiunii la internet. Dar nu toată lumea are cunoștințe care sunt gata să îi adăpostească în momentele dificile. Natalia și copilul ei sunt aici de aproape o lună. Nu au unde să se întoarcă - clădirea cu mai multe etaje în care locuiau este complet distrusă.
O femeie cu un copil într-un cort la centrul de cazare temporară pentru evacuați din Mariupol din satul Bezîmeannoe, raionul Novoazovski. Potrivit sediului apărării teritoriale a RPD, un total de 15.755 de persoane au fost evacuate în Bezîmeanoe din 5 martie.
© Sputnik / Ilya Pitalev
"A fost în noaptea de 1 spre 2 martie. Urma să ne culcăm. Deodată, au început să sosească. Noi, imediat în subsol. Cuvintele nu pot exprima cât de înfricoșător a fost. Ucrainenii au pus echipamente militare între clădirile rezidențiale, au deschis focul. Când plecau spre alte poziții, lovit în clădiri înalte, deși știau că sunt oameni sub ele", spune Natalia. "Cum se liniștea un pic situația, bărbații fugeau și aduceau ceva de mâncare, găseau apă. Când ne-au găsit pe 16 martie, băieții - luptătorii RPD erau în stare de șoc”.
Natalia are rude în Mariupol, nu se știe ce s-a întâmplat cu ele, nu există nicio legătură. Se așteaptă când se va permite intrarea. Deocamdată doarme într-un cort. Fiecare poate găzdui până la 15 persoane, încălzirea este de la o sobă, dar tot e frig din cauza vântului.
"Nu ne plângem, dimpotrivă, suntem foarte recunoscători. Am fost primiți cu căldură. Doar vrem să ne întoarcem acasă", suspină pensionara Natalia Fedorovna.
Natalia Federovna
© Sputnik / Maria Marikyan
Pe 1 martie, a primit contuzie de la un obuz - uno obuz a explodat lângă casă. Ea locuia în sectorul privat, era extrem de periculos să rămână acolo. „Azoviții” s-au repezit la vecini, i-au scos pe bătrâni pe ușă și au târât un mortar în curte.
"Am trăit cot la cot cu acești "azoviți" atâția ani, i-am considerat apărători. Nimeni nu se aștepta la asta. După ce am coborât în subsol cu soțul meu, la fiecare sunet de împușcături îi mulțumeam lui Dumnezeu că glontele trecea pe alături - în ochii femeii au apărut lacrimi - pe 25 martie am fost evacuați, dar sotul meu n-a mers. Este capitan, a slujit în Flota Baltică. A zis nu va părăsi "nava" și mă va aștepta, dragul de el".
„Toate rudele au rămas acolo”
Oksana și soțul ei sunt din districtul Primorski din Mariupol. Casa lor a fost avariată de bombardament, așa că s-au mutat la rudele lor de la periferie - satul Moreakov. Dar au început lovituri și acolo.
"Pe 12 martie, la școala nr. 33 a fost adusă apă. Oamenii au ieșit din subsoluri. Apoi au deschis focul asupra lor ... Ne-am gândit că este mai calm în microdistrictul Cereomușki, am mers încolo. Când ne transferam – din nou împușcături. Ne-am ascuns în casa cuiva. Ușa rămăsese deschisă. În acel moment oamenii fugeau din spital, iar un lunetist a deschis focul asupra lor. A ieșit o mamă cu copilul ei, apoi într-o clipă - și nu mai este, copilul s-a aplecat peste ea, striga cu voce tare - plângea Oksana. - Am ieșit din iad".
Pe 20 martie, ea și soțul ei au părăsit subsolul pe propriul risc, se strecurau cu relocări scurte de la o casă la alta, i-au întâlnit pe luptătorii RPD. După filtrarea în Starobeșevo, au ajuns în Bezîmennoe. „Așteptăm aici, trebuie să ne întoarcem în oraș - toate rudele sunt acolo”.
Oxana și soțul ei
© Sputnik / Maria Marikyan
Dar Tatiana cu fiul și soțul ei merg în regiunea Kursk pentru a vizita rudele. "Ne iubim foarte mult orașul, dar este imposibil să construim un viitor pe cenușă. Fiul meu este în clasa a IX-a, ar trebui să termine școala", explică femeia.
Au petrecut mai bine de o lună în subsol, în tot acest timp au primit ajutor umanitar doar de două ori - de la voluntari.
"Ne-am apelat la armata ucraineană. Ei: dacă aveți nevoie de ceva, luați din magazine sparte, nimeni nu vă va aduce nimic", gesticulează Tatiana. "Ne-au folosit ca scut uman. Și ne-au evacuat din etajele superioare fără să întrebe. Acolo se localizau lunetiștii”.
Ana cu soțul și fiul
© Sputnik / Maria Marikyan
„Suntem gata să răbdăm”
În tabăra de corturi mai este o coadă – cea pentru prânz. Hrișcă, o bucată de pâine, ceai. În ultimele zile, aici au fost aduși oameni din satul Mirnîi - aceasta este periferia Mariupolului, lângă uzina metalurgică care poartă numele lui Ilici.
"Naziștii se îmbracă în civil, încercând să se piardă printre noi. Prin urmare, bărbații sunt sub control special. Suntem gata să avem răbdare și nu vrem să îi încurcăm pe băieții noștri", spune Grigori Sîtnikov.
El a lucrat anterior la „Uzina Ilici”: „Îmi amintesc încă de pe vremea sovietică, adâncimea subsolurilor este de 30 de metri. Un oraș în oraș. Nu este atât de ușor să-i scoți pe acești „azoviți” de acolo - noi, localnicii, înțelegem asta ca nimeni alții”.
Tocmai a împlinit zilele trecute 66 de ani. Pantaloni vechi, un pulover răvășit și o jachetă din piele neagră e tot ce i-a mai rămas. El vorbește despre casa distrusă și bombardamentele pe care le-a trăit pe un ton uniform. Când își aduce aminte de câine, vocea îi tremură: „În timp ce coboram la subsol, el nu s-a mișcat. El păzea”.
Angajații Ministerului Situațiilor de Urgență sunt gata să ofere sprijin moral în orice moment. "Toată lumea este stresată, anxietate generală, panică. Copiii și vârstnicii sunt mai acuți. Aceștia sunt sub o atenție specială", spune Anna Ciumak, șeful departamentului de sprijin psihologic al Academiei de Protecție Civilă din Ministerul Situațiilor de Urgență a RPD.
Tabăra de corturi din Bezîmennîi este doar un punct de tranzit. Cei care nu au deloc unde să meargă pot apela la un centru de cazare temporară - sunt peste 9,5 mii dintre aceștia. Potrivit Centrului Național pentru Managementul Apărării, în timpul operațiunii speciale, 830 000 de persoane au fost evacuate în Rusia din Ucraina, RPD și RPL.