CHIȘINĂU, 21 ian - Sputnik. În cadrul ședinței Parlamentului, deputații au votat în două lecturi ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice. Astfel, aceste acte de studii vor fi recunoscute în ambele state. Mai exact, este vorba despre actele de studii din învățământul general până la titlurile științifice.
Încă o prevedere a acordului presupune recunoașterea reciprocă a actelor de studii obținute până la aderarea Republicii Moldova la Procesul de la Bologna.
Astfel, noul Acord determină recunoașterea și echivalarea actelor de studii, eliberate după absolvirea unei instituții de învățământ general cu durata studiilor de 10 sau 11 ani, precum era până la introducerea învățământului liceal de 12 ani. Noile prevederi oferă deținătorilor acestor acte de studii acces direct la învățământul superior din România.
Totodată, documentul prevede și recunoașterea reciprocă a diplomelor și certificatelor obținute la absolvirea studiilor postuniversitare, a studiilor de specializare postuniversitare și a cursurilor de perfecționare de nivel postuniversitar eliberate în ambele state.
Este de menționat faptul că prezentul Acord se încheie pentru o perioadă de cinci ani și se prelungește automat, pe perioade de câte un an.