Washingtonul își ridică miza în confruntarea cu Moscova. Recent, ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, a atras atenție la activizarea bruscă a aviației strategice SUA. Declarația a fost făcută în contextul mesajelor antirusești din ce în ce mai dure. De ce peste ocean se toarnă în continuare gaz pe foc, aflați din acest material semnat de analistul RIA Novosti Andrei Koț.
Antrenamentul “nuclear”
Bombardiere strategice americane B-1B și B-52 nu în zadar fac naveta pe la frontierele noastre: potrivit lui Șoigu, piloții exersează aplicarea rachetelor de croazieră și învață să lovească țintele în adâncul teritoriului rusesc. Se antrenează destul de intensiv: în luna curentă astfel de zboruri au fost îndeplinite de 30 de ori, de 2,5 mai des decât în noiembrie.
Asemenea acțiuni vorbesc despre faptul că Pentagonul încearcă să pregătească cât mai multe echipaje ale bombardierelor strategice pentru un potențial conflict armat cu Moscova.
Aceluiași scop au fost dedicate și recentele exerciții Global Thunder. Șoigu a anunțat că zece avioane au exersat simultan atacuri nucleare asupra Rusiei dinspre Vest și Est. Au manevrat la 20 de kilometri de frontiera de stat. Cu toate acestea, în cazul unui război real acestea nu ar fi admise să se apropie la o astfel de distanță.
“În toate cazurile mijloacele noastre de apărare antiaeriană au detectat la timp bombardierele strategice americane, au stabilit un control non-stop și au efectuat măsuri de prevenire a incidentelor”, a subliniat ministrul.
O lovitură sensibilă
Americanii nici nu ascund împotriva cui acționează aviația lor. La sfârșitul lui octombrie, după un zbor de-a lungul țărmului Crimeei, publicația Forbes a explicat: bombardierele strategice exersează o nouă sarcină – distrugerea flotelor de la Marea Baltică și Marea Neagră cu rachetele antinavă LRASM. În noiembrie revista Popular Mechanics a specificat că avioanele de vânătoare de generația a cincea F-35 urmează să fie dotate cu bombe termonucleare B61-12 pentru atacarea punctelor de comandă ale forțelor strategice de rachetă rusești.
“Situația politico-militară complicată din lume și activizarea statelor NATO la frontierele rusești determină necesitatea dezvoltării calitative a forțelor armate, a menționat Serghei Șoigu. – Principalele priorități sunt sporirea capacității lor de luptă, menținerea pregătirii a forțelor nucleare și consolidarea potențialului forțelor de descurajare non-nucleară”.
La mijlocul lui noiembrie Rusia a testat armele antisatelit. Ministerul Apărării a raportat distrugerea cu succes cu o rachetă a aparatului spațial Țelina-D, care se află pe orbită din anul 1982. Americanii s-au revoltat. Oficialii au acuzat Moscova de militarizarea spațiului cosmic și de crearea unei amenințări pentru Stația Spațială Internațională. Reacția nervoasă a fost provocată de faptul că Washingtonul este îngrijorat de soarta grupării sale de sateliți, de care depind toate trupele NATO, inclusiv aviația strategică.
Tsunami informațional
Pe lângă pregătirile militare, Occidentul poartă împotriva Rusiei o campanie informațională activă. De fapt, aceasta continuă neîntrerupt din 2014, însă după vizita ministrului Apărării al SUA, Lloyd Austin în Ucraina, aceasta a degenerat într-o adevărată isterie. Presa occidentală și politicienii din Vest acuză zilnic Rusia de pregătirea unei invazii în Ucraina. Mecanismul declanșator al acestui “tsunami” a fost un material publicat de Politico la sfârșitul lui octombrie.
Cică, Kremlinul își desfășoară trupele pentru o ofensivă de proporții. Potrivit jurnaliștilor, locul concentrării tehnicii militare și a personalului este Elnia, regiunea Smolensk. Ce-i drept, au uitat să precizeze că de acolo până în Ucraina e o distanță de 250 de kilometri pe linie directă.
Inițial comandamentul armatei ucrainene a infirmat această știre, asigurând că serviciile de informație nu au înregistrat nicio concentrare a trupelor rusești. Însă, probabil, Kievul a primit alte indicații din Washington. Presa ucraineană a început să pedaleze pe subiectul invaziei rusești. Au numit chiar și zilele în care aceasta ar putea avea loc: Crăciunul catolic sau sfârșit lui ianuarie, începutul lui februarie.
“Discursul antirusesc și antichinezesc al SUA și statelor NATO a întrecut orice limită în ultima perioadă, spune politologul americanist Serghei Sudakov. – Aici există câteva motive. În primul rând, din cauza pandemiei coronavirusului suferă schimbări modelele economice: COVID a lovit grav SUA. În al doilea rând, fuga americanilor din Afganistan după 20 de ani de război a arătat întregii lumi că Washingtonul nu este deloc atotputernic. Casei Albe îi vine tot mai greu să-și mențină hegemonia pe arena internațională, bazată preponderent pe sentimentele de frică și presiuni politice. Autoritatea SUA nu mai este atât de mare, precum doi ani în urmă. Iată de ce autoritățile și serviciile speciale s-au concentrat pe creionarea unei imagini a inamicului extern, care ar pune în pericol ordinea internațională”.
Potrivit expertului, prin ultimele acțiuni și declarații americani vor să demonstreze aliaților disponibilitatea de a intra în conflict cu marile puteri mondiale, subliniindu-și rolul de lider planetar. Însă, deocamdată, consideră Sudakov, e vorba doar de o zăngănire de arme. “Casa Albă nu este gata de un război de proporții cu Rusia. Totuși, avem cu ce răspunde, încât le-ar părea rău”, susține el. Însă provocările militare la frontierele rusești sunt puțin probabile.
Pentru Washington figura centrală pe tabla de șah este Ucraina. Kievul este împins cu insistență spre o soluționare prin forța armelor a problemei Donbasului. Scopul este implicarea Rusiei într-un război, pentru ca apoi să acuze Kremlinul de agresiuni, care ar fi urmată de noi sancțiuni. Finalul acestei „partide”, probabil, va fi jucat în următoarele luni.