CHIȘINĂU, 8 oct – Sputnik. Procesul de reglementare a conflictului transnistrean a constituit unul din subiectele esențiale de pe agenda de lucru a delegației Republicii Moldova aflată în vizită la Moscova, condusă de viceprim-ministrul Vladislav Kulminski. Acesta a avut întrevederi cu viceministrul rus al afacerilor externe, Andrei Rudenko, șeful-adjunct al administrației prezidențiale ruse, Dmitrii Kozak și președintele Comitetului pentru afaceri internaționale al Consiliului Federației, Grigorii Karasin.
În cadrul întrevederilor, Kulminski a comunicat interesul Republicii Moldova de a dezvolta o cooperare bilaterală pragmatică, bazată pe respect reciproc.
„Republica Moldova pledează pentru un dialog deschis și constructiv, inclusiv în privința chestiunilor pe care avem poziții diferite”, a precizat vicepremierul.
Serviciul de presă al Guvernului mai informează că în cadrul întrevederilor a fost subliniată importanța avansării dialogului politic, inclusiv pe filiera ministerelor de externe și contactelor parlamentare. De asemenea, a fost discutat subiectul relansării activității Comisiei interguvernamentale privind cooperarea comercial-economică. Părțile au constatat și importanța intensificării negocierilor în vederea încheierii contractului de procurare a gazelor naturale.