Presa internațională informează scrâșnind din dinți că, pe fundalul crizei energetice globale care a cuprins cele mai mari piețe, Uniunea Europeană trebuie să mizeze doar pe propriile forțe în problema securității energecice: cisternele americane cu lichefiatele “molecule ale libertății” - o alternativă la gazul rusesc autoritar - nu vor veni. Dacă ar fi să parafrazăm cunoscuta expresie, atunci revoluția de șist, despre necesitatea căreia ne vorbeau prietenii americani, s-a prăbușit lamentabil.
Pentru a aprecia toată această situație tragi-comică, să apelăm la cifrele de bază, despre care se știa de altfel din primele minute ale luptei pentru ”Nord Stream – 2”.
Negustorii de gaz lichefiat american au trecut la o ofensivă activă pe piețele europene în perioada 2018-2019. Producția de gaz lichefiat în SUA a crescut cu o sută de miliarde și a atins nivelul de 840 de miliarde de metri cubi. Până în toamna lui 2018 exportul din State în Europa s-a aflat la nivelul marjei de eroare, însă în septembrie excentricul Donald Trump, în timpul unei întrevederi personale, l-a forțat practic pe Jean-Claude Juncker, președintele de atunci al Comisiei Europene, să dea undă verde livrărilor, oferind exportatorilor niște facilități fără precedent.
Volumul exporturilor a crescut de la mizere 250 de milioane în iunie, la 1,5 miliarde în decembrie. Anume acestei perioade îi revine torentul de articole în presa locală și străină, în care diverși experți și analiști prognozau un sfârșit rușinos al exportului rusesc și al proiectului ”Nord Stream – 2”.
Pe atunci părea că totul se va întâmpla anume așa. Peste un an, în decembrie 2019, exportul gazului lichefiat produs în American a atins nivelul maxim, depășind trei miliarde de metri cubi. Ponderea americană pe piața europeană de gaz lichefiat a constituit 16 la sută, adică s-a dublat în timp de un an. Cisternele cu gaz traversau oceanul, golindu-și conținutul calelor în terminalele de la Cartagena din Spania, până la Tornio Manga din Finlanda. Principalii beneficiari ai combustibilului au devenit Marea Britanie, Spania, Polonia și Portugalia.
Aici trebuie să specificăm că este vorba doar de gaz lichefiat, nu despre consumul Uniunii Europene în ansamblu.
Apoi pe arena internațională a intervenit coronavirusul și totul a înțepenit. În primul trimestru al anului 2020, livrările din SUA s-au redus de două ori, fără a reuși să revină la nivelele record, iar dacă e să judecăm după tonalitatea din presa americană, nici chiar Washingtonul nu mai crede într-un nou succes.
Imediat ce COVID-19 a bătut un pic în retragere, economia mondială (în special industria țărilor dezvoltate) s-a avântat în refacerea ritmurilor de producție. Brusc s-a constatat că politica și ajutoarele promise sunt una, iar piața liberă e cu totul altceva. Cele 914 miliarde de metri cubi produși la uzinele americane în 2020 fie au rămas în țară, care când înghețat cu tot Texasul, când stătea în întuneric cu întreaga Californie, fie era expediată în regiunea Asia-Pacific. Pentru că cea din urmă este una mai avantajoasă, odată ce prețurile de acolo sunt mai mari, iar vânzătorii privați (statul american nu se ocupă de vânzarea gazului lichefiat) preferă să obțină un profit garantat și mare.
Dacă politicienii din Europa ar răsfoi un pic manualele școlare de geografie, ar afla că în regiunea Asia-Pacific sunt 58 de state cu o populație însumată de cinci miliarde de oameni. Însă, cel mai importat, aici se află China, capabilă să înghită orice cantitate de resurse energetice. Potrivit datelo Irnternational Energy Agency, în anul curent Beijingul și-a dublat achizițiile de gaz lichefiat, motive pentru care uzinele de GPL din toată lumea și-au sporit producția cu 40 la sută.
Toată Uniunea Europeană consumă pe an 394 miliarde de metri cubi de gaz, în timp ce China - 330 de miliarde, prima piață este una statică, care crește moderat, în timp ce cea de-a doua crește ca pe drojdii. Și doar la aceleași burse luptă pentru metri cubi, gigacalorii și terminale cumpărătorii din India, Singapore și Japonia.
Anume din aceste motive prețul mediu pentru o mie de metri cubi în Europa se afla la un nivel plăcut ochiului și portofelului consumatorului de 320 de dolari, iar în regiunea Asia-Pacific acesta era comercializat cu 700.
Astăzi publicațiile americane anunță că depozitele subterane ale țării, asemeni celor europene, sunt mai puțin pline, comparativ cu anul trecut, iar prețurile de producție zboară până la cer, fapt care va duce la creștere cifrelor în facturile la energia electrică pentru populație.
De facto, rezolvându-și problemele interne și continuând să-și mențină cota de piață în Asia, oferă ”Gazpromului” mână liberă pentru acapararea pieței europene. Nu prin cuvinte, ci prin fapte se confirmă lipsă de alternativă la livrările prin conducte, care sunt singurele ce pot garanta securitatea energetică și restabilirea industriei UE.
Statele Unite, timp de patru ani, au încercat prin toate mijloacele să smulgă din mâinele noastre așa-zisele pârghii ale gazului de influență asupra Europei, doar pentru ca într-un final să le returneze, legându-le cu o panglică roșie.