CHIȘINĂU, 24 aug - Sputnik. Centrul Național Anticorupție critică decizia deputaților de a numi directorul acestei instituții de Parlament și nu prin concurs public cum era până acum. Într-un comunicat de presă, CNA precizează că legea "nu corespunde interesului public general".
„Proiectul legii pentru modificarea articolului 8 din Legea nr.1104/2002 cu privire la Centrul Național Anticorupție nu corespunde interesului public general. Acesta va contribui la slăbirea instituțională și subminarea independenței CNA în calitate de entitate specializată în prevenirea și combaterea corupției", se menționează în comunicat.
CNA mai subliniază că în normele proiectului supus expertizei anticorupție a fost identificată concurența normelor de drept, atât cu dispozițiile actelor normative naționale, cât și cu prevederile actelor normative internaționale în domeniul anticorupție.
„În scopul preîntâmpinării apariției manifestărilor de corupție la aplicarea în practică a prevederilor proiectului, considerăm oportună redactarea acestuia în contextul obiecției și recomandării din prezentul raport de expertiză anticorupție”, mai este specificat în comunicat.
Amintim, în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului, deputații au votat pentru modificarea articolului 8 din Legea cu privire la Centrul Național Anticorupție, care prevede numirea directorului instituției de Parlament, și nu prin concurs public cum era până acum.