Neatârnarea ucraineană nu-și propunea consolidarea societății, observă în articolul său președintele Rusiei, Vladimir Putin. A fost o tentativă a elitelor de a se rupe de Rusia – pentru a deveni “un pește mare într-un lac mic”. În numele acestui deziderat a fost inventată concepția artificială “Ucraina nu e Rusia”.
Cum a devenit Kievul o marionetă în toate privințele a Occidentului din cauza confruntării cu Rusia și ce i-a adus Ucrainei asocierea cu Uniunea Europeană – aflați în materialul Sputnik.
În antreul Europei
În Declarația cu privire la suveranitatea Ucrainei există un capitol în care țara “își proclamă intenția de a deveni în viitor un stat cu o neutralitate permanentă, care nu participă la blocuri militare”. Această prevedere nu funcționează, subliniază profesorul asociat al departamentului comunicării în masă și afaceri media a Universității de Finanțe pe lângă guvernul Rusiei, Ghevorgh Mirzaean.
“Ucrainenii se văd parte a Occidentului. Chiar dacă nu sunt o parte a Occidentului și nu vor fi, pentru că vor fi ținuți în continuare în antreul Uniunii Europene și, cel mai probabil, al NATO”, consideră politologul.
În cadrul concepției “antiRusia”, Kievul a adoptat o direcție de apropiere de NATO: pe 9 iulie 1997 NATO și Ucraina au semnat “Carta pentru un parteneriat special”. Din 2005-2006, Ucraina participă anual la 5-6 exerciții militare NATO, preponderent în Marea Neagră. Printre ultimele sunt Dive-2021, desfășurate pe 5 august.
Mișcarea Kievului spre UE
În mandatul lui Petro Poroșenko, Rada Supremă a adoptat amendamente la Constituția Ucrainei, care consolidau “vectorul european și euroatlantic” – adică de aderare a țării la UE și NATO. Dacă până în 2013 Ucraina păstra niște aparențe ale independenței, atunci după “Euromaidan” trăsăturile de stat marionetă au devenit tot mai evidente.
În ajunul “maidanului” în Ucraina exista un ansamblu de probleme. Victor Ianukovici încerca să penduleze între două centre de putere și spera că va avea de câștigat de pe urma acestei pendulări, explică directorul Centrului de Studii a perspectivelor de integrare, Serghei Rekeda.
“Ianukovici purta un dialog activ cu Bruxelles. Anume Bruxellesul a fost cel care a realizat tactica de atragere, care s-a manifestat și în cazul Belarusului. Tactica atragerii presupune tentativa de a obține un control asupra Ucrainei nu prin schimbarea regimului, ci prin supunerea UE a actualului regim”, explică interlocutorul Sputnik.
Această tactică s-a manifestat și prin istoria cu „lista lui Füle”, care conținea cerințele Bruxellesului, înaintate Kievului în ceea ce privește reformele. În cele din urmă, reformele nu au fost realizate, însă acordul de asociere a fost încheiat.
“Bruxelles nu a refuzat Kievul. Semnătura pusă pe acord presupunea pentru Bruxelles o mișcare treptată a Kievului în direcția UE. Și Ianukovici la fel era interesat în a evita orice reforme”, explică Rekeda.
Însă tactica atragerii a fost transformat foarte rapid în tactica schimbării regimurilor, după ce Ianukovici a acceptat ajutorul financiar din partea Rusiei. Imediat, la putere au fost aduși politicienii care au devenit loiali centrelor de putere din Vest.
“Aceste forțe politice au fost aduse la guvernare după maidan și ele, pas cu pas, au asigurat statutul de protectorat al Kievului în decursul anilor care au urmat după 2014”, spune Rekeda.
Un exemplu cras în acest sens este “medierea” Germaniei, Franței și Poloniei în negocierile dintre Ianukovici cu opoziția în februarie 2014; “interceptările lui Derkaci”, în care Biden dă ordine lui Poroșenko; legea cu privire la reforma justiției, în care votul decisiv la numirea judecătorilor vor avea “experții străini”.
O manipulare de proporții
Mult așteptatul (cică) acord de asociere al Ucrainei și Uniunea Europeană a intrat în vigoare doar în anul 2017, aproximativ peste patru ani după declanșarea “revoluției demnității naționale”.
În timpul lui Ianukovici împotriva acordului de asociere s-au pronunțat oamenii de afaceri, industriașii, care înțelegeau că semnarea acestui document va însemna falimentul întreprinderilor din țară, subliniază Mirzaean.
“Esența acordului de asociere constă în faptul că Ucraina se deschide în totalitate pentru toate mărfurile europene, obținând în schimb o cotă mică pe piața europeană, dar și după recertificarea tuturor capacităților de producție, pentru care nu existau bani. Atunci Ianukovici a renunțat temporar să semneze acordul, până la revizuirea lui”, spune politologul.
“Întârzierea cu trei ani este legată de faptul că Ucraina a încerca să renegocieze cu UE, pentru că una este să strigi pe Maidan: “Vrem în Europa, vom semna totul!”, iar altceva este semnarea nemijlocită a unui document nefavorabil oligarhiei ucrainene”, adaugă Mirzaean.
Rekeda menționează că acordul de asociere a fost semnat în scopuri politice și nu avea un efect economic.
Spre exemplu, Kievul nu dispunea de acces la fondurile europene pentru egalizare, create pentru celelalte state estice ale UE.
Totodată, accesul Ucrainei la zona de comerț liber cu Uniunea Europeană a fost limitată de cotele stricte, conform cărora producătorii ucraineni pot exporta în UE fără taxe o anumită cantitate de mărfuri.
Al doilea aspect important, prevăzut de asociere este regimul liberalizat de vize.
“Regimul fără vize s-a dovedit a fi o manipulare de proporții, pentru că nu presupunea dreptul ucrainenilor de a munci în interiorul UE, ci presupunea circulația prin UE doar în scopuri turistice. Însă în 2013 se insista pe ideea că în sfârșit noi (ucrainenii n.r.) vom putea călători și munci în toate statele UE, ridicându-ne nivelul de trai”, spune Rekeda.
Singurul lucru pe care l-au obținut ucrainenii a fost intrarea liberă pe teritoriul UE în calitate de turiști, pentru a munci la negru în Europa.
“Asocierea a oferit Ucrainei doar dreptul psihologic, că s-au apropiat de Uniunea Europeană, neconfirmat de niciun fel de fapte”, subliniază Rekeda.
Expertul propune pentru comparație exemplul Armeniei. În 2013 Erevan a purtat negocieri cu privire la asocierea cu UE, iar în septembrie 2013 și-a anunțat decizia de a se alătura Uniunii Eurasiatice. Mai târziu, după aderarea la Uniunea Eurasiatică, Armenia a semnat un acord aprofundat de parteneriat și cooperare cu Uniunea Europeană.
“Acest acord în multe puncte reprezintă o versiune prescurtată a acordului de asociere cu UE. De fapt, Armenia a arătat Ucrainei o alternativă, când poți fi membru cu drepturi depline al Uniunii Eurasiatice, să obții beneficii economice din spațiul eurasiatic, dezvoltând și aprofundând în același timp relațiile cu Uniunea Europeană, în aspectele care nu contrazic bazei juridice ale Uniunii Economice Eurasiatice”, spune Rekeda.
Punct fără întoarcere
Asocierea cu UE nu a adus Ucrainei doar sclavie politică și creditară. Totodată, prin dorința de a întrerupe relațiile economice cu Rusia, Ucraina s-a pus în totalitate la dispoziția ajutoarelor financiare ale Fondului Monetar Internațional.
La începutul lui august a anului curent, administrația Zelenski a anunțat că în cadrul programului Stand by, aprobat în iulie 2020, FMI este dispusă să ofere țării o nouă tranșă în valoare de peste 2,7 miliarde de dolari, “nerambursabili și necondiționați”. Însă actuala tranșă reprezintă o parte a ajutoarelor FMI tuturor statelor pentru dezvoltarea postpandemie, iar Ucraina nu se bucură de niciun fel de privilegii în obținerea lor.
Totodată, la momentul coordonării primei tranșe pe 10 iunie 2020, Kievul a executat următoarele, la cerința UE și FMI: a adoptat legea cu privire la vânzarea terenurilor agricole; a transmis de facto FMI controlul asupra Băncii Naționale a Ucrainei și chiar l-a scos parțial din jurisdicția ucraineană; a adoptat facilități fiscale semnificative în interesele speculanților financiari internațional și a companiilor transnaționale, eliminând toate barierele în fața retragerii mijloacelor bănești din țară.
“Atât timp cât relațiile dintre Rusia și Occident se vor afla în situația de azi, fie vor degrada, în Ucraina nu vor avea loc niciun fel de schimbări pozitive. Economia se va nărui în continuare, se va menține un nivel scăzut de trai al populației și va continua să crească prăpastia socială între cei bogați și cei săraci”, prognozează Rekeda.
Ucraina reprezintă o proiecție absolută a relațiilor dintre Rusia și statele occidentale, susține expertul. În condițiile actualei situații internaționale, reanimarea relațiilor dintre Kiev și Moscova este imposibilă. Potrivit lui, criza ucraineană a fost consecința “înrăutățirii relațiilor dintre Rusia și Occident, care nici nu au fost strălucite”.
Chiar dacă Occidentul va renunța să mai susțină activ Ucraina din cauza propriilor probleme, presupune interlocutorul Sputnik, Kievul nu va reușit să-și redefinească relațiile cu Rusia.
“Ucraina a trecut de punctual fără întoarcere. Ea nu va reuși să se reorienteze automat spre Rusia, inclusiv datorită cultivării în decursul deceniilor a unei rusofobii sistemice. Există o generație de ucraineni care consideră că Rusia nu este un stat prieten, că suntem popoare cu totul diferite, cu valori diferite, care cred că noi le-am provocat toate problemele prin care trece Ucraina”, explică Rekeda.