CHIȘINĂU, 3 aug – Sputnik. Vicepreședintele PAS Iuliana Cantaragiu ar putea fi numită în funcția de ministru al Mediului în viitorul cabinet de miniștri.
Iuliana Cantaragiu este vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în Guvernul Maia Sandu.
Iuliana Cantaragiu este expertă în domeniu protecției mediului și economiei circulare, cu o experiență de peste 20 de ani în sectorul asociativ. A deținut funcția de director adjunct al Asociației Obștești „Centrul Național de Mediu”, iar în 2020 a activat în calitate de specialist de mediu la Agenția de Servicii Publice, în cadrul proiectului finanțat de Banca Mondială „Înregistrarea Funciară, Evaluarea și Impozitarea Locală”.
A lucrat cu proiecte de protecție a mediului, implementate cu sprijinul Băncii Mondiale, Comisiei Europene, Agenției de Dezvoltare a Germaniei și PNUD, a făcut parte din Consiliul Național al ONG-urilor, Platforma Societății Civile RM-UE.
Iuliana Cantaragiu a absolvit Academia de Studii Economice din București, facultatea Relații Economice Internaționale și face un masterat în Managementul Riscurilor și Economiei Circulare la Universitatea de Științe Aplicate din Tampere, Finlanda.
Printre miniștrii propuși de Natalia Gavrilița se numără persoane care s-au regăsit și în fosta garnitură guvernamentală a lui Gavrilița.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene: Nicu Popescu (fost ministru de Externe în Guvernul Sandu)
Ministerul Afacerilor Interne: Ana Revenco (consilieră a președintei Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale, Secretar al Consiliului Suprem de Securitate)
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare: Viorel Gherciu
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: Andrei Spânu
Ministerul Mediului: Iuliana Cantaragiu
Ministerul Apărării: Anatolie Nosatâi (fost șef al Direcției operații al Marelui Stat Major al Armatei Naționale)
Ministerul Economiei: Sergiu Gaibu
Ministerul Educației și Cercetării: Anatolie Topală (secretarul general al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării)
Ministerul Culturii: Sergiu Prodan
Ministerul Finanțelor: Dumitru Budianschi
Ministerul Justiției: Sergiu Litvinenco (deputat PAS)
Ministerul Sănătății: Ala Nemerenco (consiliera președintei Republicii Moldova în domeniul sănătății)
Ministerul Muncii și Protecției Sociale: Marcel Spătari.