Coronavirus

Varianta Delta, răspândită la fel de repede precum varicela

Tulpina Delta de COVID-19 se răspândește la fel de ușor ca varicela, iar persoanele complet vaccinate o pot transmite, relatează Washington Post, citând un document intern emis de Centrele din SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC).
Sputnik
BUCUREŞTI, 30 iul – Sputnik, Doina Crainic. Transmisibilitatea variantei Delta este aproape la fel de mare ca răspândirea varicelei, fiecare persoană infectată infectând, în medie, alte opt sau nouă persoane, potrivit unui document intern emis de Centrele din SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), care se așteaptă să fie publicat vineri, relatează Washington Post.
Persoanele complet vaccinate (cu ambele doze) pot transmite virusul la aceeaşi rată ca și persoanele nevaccinate, mai precizează documentul. Totuşi, documentul susţine că vaccinurile, deşi nu împiedică infectarea şi transmiterea, ar reduce severitatea bolii şi numărul deceselor.
„Concluzia este că, spre deosebire de celelalte variante, persoanele vaccinate, chiar dacă nu s-au îmbolnăvit, s-au infectat și au transmis virusul la niveluri similare ca în cazul celor nevaccinaţi care s-au infectat”, a declarat pentru CNN dr. Walter Orenstein, care conduce Emory Vaccine Center și a văzut documentele.
CDC recomandă menţinerea generală a cerinţei purtării măştilor și continuarea vaccinării împotriva variantei Delta.
Coronavirus
COVID-19 varianta Delta: Câți moldoveni sunt infectați
Statele Unite se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri de COVID-19, tulpina Delta reprezentând peste 80% dintre noile infecții. Aproximativ 70% dintre adulții din SUA, sau 178 milioane, au primit cel puțin o doză de vaccin anti-COVID-19 și 60%, sau 155 milioane, sunt complet vaccinați, potrivit CDC.