Manifestarea a început de la Academia de Științe a Moldovei. Punctul final al acțiunii a fost scuarul din fața clădirii Parlamentului. În consecință circulația pe principala artera a Capitalei a fost blocată. Coloana a fost condusă de liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon; președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin; președintele Parlamentului, Zinaida Grechanîi; actuali deputați din PSRM și candidați din cadrul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.
Nu s-a trecut fără incidente. Reprezentanții partidului AUR au desfășurat drapelul României la intersecția străzii Mitropolit Bănulescu-Bodoni cu bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, încercând să blocheze calea participanților la marș.
Apoi, liberalul Dorin Chirtoacă, care candidează pe listele partidului AUR, a încercat să-i atace pe liderii blocului. În ambele cazuri, au intervenit oamenii legii. Acțiunea, organizată de comuniști și socialiști, nu a fost zădărnicită.
Marșul s-a încheiat cu un miting în fața Parlamentului țării.
Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a spus că cetățenii s-au săturat de promisiuni goale, de falsă democrație, de furturi și de crime împotriva oamenilor. Potrivit lui, moldovenii nu trebuie să mai piardă timp, țările se dezvoltă, iar Republica Moldova stagnează.
Potrivit șefului Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, prioritățile blocului sunt păstrarea statalității și a credinței (creștine - n.n.), bunăstarea și interesele cetățenilor.
Potrivit lui, în Moldova locuiesc diferite naționalități - moldoveni, ruși, găgăuzi, ucraineni, bulgari. Dar aceștia toți, întotdeauna, au trăit în pace, s-au respectat. Au vorbit între ei în limba rusă, care trebuie păstrată. "Suntem pentru pace în societatea noastră, trebuie să păstrăm pacea interetnică, să facem tot posibilul pentru a nu fi împărțiți ... Toți suntem cetățeni ai Moldovei", a spus Dodon.
La sfârșitul mitingului, a fost adoptată o declarație care conține 10 priorități ale Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, inclusiv amendarea Constituției: printr-un referendum, pentru a stipula în mod clar suveranitatea, identitatea moldovenească și neutralitatea Moldovei.
În altă ordine de idei, comuniștii și socialiștii intenționează să prevadă într-un articol special din Constituție interdicția de a vinde terenurile către străini.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova