CHIȘINĂU, 4 feb - Sputnik. Președintele Consiliului Național al Monumentelor Istorice, Iurie Povar, susține că decizia din 29 ianuarie de a construi câteva blocuri de locuințe, de 14 și 17 etaje, și a unui centru comercial cu 21 de etaje în spațiul dintre clădirea Circului și Biserica „Constantin și Elena” este una argumentată.
Mai mult, Povar spune că terenul de fapt nu ar fi cu probleme și pe el poate fi construit un complex gigant.
"Sunt multe observații privind stabilitatea terenului, a alunecărilor de teren, vă dau două argumente: Aceste riscuri naturale nu există. S-a construit clădirea pe partea dreaptă și stă bine mersi de trei ani și a trecut perioada de încercare în care ar fi putut să se întâmple ceva. Nu există fisuri sau deformații. Aceeași situație este și pe stânga. Strada Calea Moșilor are un perete de sprijin destul de înalt și niciodată nu au existat probleme de deformații sau presiuni, terenul este stabil. Asta spune că ternul este favorabil", susține Povar.
Totodată, Iurie Povar afirmă că și din punct de vedere estetic în acea zonă s-ar încadra cu succes o construcție.
În același timp, vicepreședintele Consiliului Național al Monumentelor Istorice, Ion Ștefăniță, care este și directorul Agenției de Inspectare și Reabilitare a Monumentelor, este de părere că orașul Chișinău trebuie să fie dezvoltat, mai ales că monumentele istorice nu sunt afectate.
După decizia Consiliul Național al Monumentelor Istorice de a autoriza construcția complexului, edilul-șef al Capitalei, Ion Ceban, a cerut încetarea raportului de serviciu a lui Iurie Povar, care recent a fost angajat în Cabinetul primarului general în calitate de consilier în domeniul arhitecturii și urbanismului. Mai mult, primarul a declarat că, atât timp cât se va afla el la conducerea primăriei, nu va admite construcția complexului.
”Poziţia mea este neschimbată cu privire la construcția unui complex în preajma Circului. Am rămas dezamăgit de decizia luată. Reiterez, Primăria Chişinău nu are nicio treabă cu acest Consiliu și cu această decizie. Cât voi fi eu primar acea decizie nu va fi pusă în aplicare în niciun format”, a spus Ion Ceban.
În același timp, miercuri, mai mulți locuitori ai Chișinăului au organizat un protest în fața Guvernului, nemulțumiți de inițiativa privind construcția complexului. Protestatarii au cerut de la prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi și de la ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Lilia Pogolșa, să anuleze decizia de instituire a noii componențe a Consiliului Național al Monumentelor Istorice, precum și să restabilească vechea comisie împreună cu specialiștii din domeniul patrimoniului cultural.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova