Președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa a declarat în cadrul emisiunii "Logica Puterii" la Sputnik Moldova că organele centrale nu au ținut cont de solicitările transportatorilor, care au expediat o petiție prin care au cerut mai mutle moficări de urgență la politica bugetar-fiscală pentru ramura transportului.
Potrivit lui, anul 2021 va fi un an foarte greu pentru transportatori, din cauza indiferenței autorităților. Mai mult, în acest sens există două riscuri majore: ramura transporturilor de persoane va falimenta și vor fi doar proteste.
"Trebuie între noi să facem o ședință și să luăm decizia. La moment piața este ocupată de agricultori, după care vedem noi când organizăm protestele", a subliniat interlocutorul.
Amintim că ultimul protest al transportatorilor a avut loc în data de 7 octombrie, în centrul Capitalei. Peste 100 de conducători auto au venit cu microbuzele în centrul Chișinăului să ceară dreptate.
Care sunt măsurile ce trebuie adoptate de urgență în opinia transportatorilor aflați din interviul audio realizat cu președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova