Anual, pe data de 15 octombrie este marcată Ziua Mondială a Femeilor din Mediul Rural. Cu siguranță, multe dintre ele nici nu prea au auzit că există o asemenea sărbătoare, dedicată lor, așa că o marchează la fel cum și-au trăit toată viață - muncind.
Valentina Buliga spune că femeile din satele Moldovei ar putea avea o viață mult mai bună și liniștită dacă ar avea acces la toate serviciile de sănătate, multe dintre ele sunt afectate de sărăcie, sunt victime ale violenței în familie, a discriminării sau sunt private de dreptul de a participa mai activ în viața comunitară.
"Lipsa serviciilor pentru copii (creșe), lipsa unui loc de muncă, sarcinile pe pe care le au pe lângă gospodărie – sunt mai mulți factori care le împiedică să-și trăiască viața pe deplin, cu mai puține griji și nevoi", a declarat interlocutoarea.
Cu toate acestea, Valentina Buliga a remarcat efortul organizațiilor neguvernamentale, organizațiilor de femei, autorităților care, pas cu pas, încearcă să îmbunătățească și să ușureze viața la țară. Însă la acest capitol rămâne încă foarte mult de muncit, adaugă ea.
"Veșnicia s-a născut la sat, iar femeile de la țară merită toată recunoștința și admirația noastră", a conchis Buliga.
De menționat că Ziua Mondială a Femeilor din Mediul Rural este marcată începând cu anul 1995, după adoptarea inei decizii la Conferința ONU pentru femei, de la Beijing.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova