CHIȘINĂU, 9 oct - Sputnik. Autoritățile de la Chișinău se pregătesc pentru organizarea scrutinului prezidențial peste hotare, iar deocamdată nu au primit sesizări cu privire la eventualele probleme care ar putea apărea. Totuși, responsabilii din cadrul Ministerului de Externe spun că în cazul unor modificări, au un plan de rezervă. Despre aceasta a anunțat ministrul de Externe și președintele CEC în cadrul unei conferințe de presă.
"Numărul maxim de buletine de vot peste hotare poate fi 5 mii, dar cât privește estimările exacte a numărului de participanți nu le putem face. Peste hotare nu avem liste de bază, fiecare cetățean poate să voteze în orice țară doar cu actele de identitate", a precizat președintele CEC, Dorin Cimil.
"În acest an, pentru alegerile prezidențiale sunt contexte noi având în vedere pandemia de COVID-19. Am evaluat posibile riscuri și am analizat soluțiile să depășim riscurile. A fost luată decizia să fie deschise 139 de secții în 36 de țări cu 39 de secții mai mult decât în 2016. Instituirea secțiilor de votare în străinătate niciodată nu a fost obiectul negocierilor diplomatice și politice. Înțelegem că toate statele se confruntă cu pandemia COVID-19 și mulțumesc partenerilor externi care au fost deschiși să răspundă la solicitările noastre pentru secțiile de votare", a menționat ministrul de Externe, Oleg Țulea.
Totodată, autoritățile de la Chișinău au discutat cu moldovenii din diasporă pentru identificarea spațiilor pentru organizarea scrutinului.
"Acum vom avea un număr mai mic de președinți ai secțiilor de votare, având în vedere restricțiile de călătorie și folosim la maxim resursele care există în cadrul misiunilor diplomatice, inclusiv prin deblocarea unor diplomați dintr-o țară în alta. CEC folosește instruirea online. În prezent, se lucrează la tot ce este legat de logistică, analizăm regulile sanitare în contextul pandemiei. Pentru noi este important să fie maximă siguranță și securitate pentru cei acre vor participa la scrutin", a mai spus Oleg Țulea.
Reprezentanții Ministerului de Externe nu exclud că pot apărea riscuri în contextul pandemiei, iar pe ultima sută de metri ar putea fi schimbate locațiile pentru desfășurarea scrutinului prezidențial.
În același timp, președintele CEC, Dorin Cimil, a menționat că azi va fi stabilit numărul de buletine pentru fiecare țară împarte unde moldovenii din diasporă urmează să voteze la prezidențiale. Cimil a declarat că peste hotare este un număr mic de observatori, dar crede că vor mai fi desemnați în perioada următoare de concurenții electorali.
"Avem un număr semnificativ de persoane care au fost instruite pentru a face față din componența birourilor electorale și vor fi de nădejde. Ce ține de pandemie, este o încercare pentru toți și au fost propuneri să avem condiții clare pentru scrutinul organizat peste hotare. Scrutinul va fi organizat într-o zi, nu în două așa cum au solicitat unii politicieni. CEC încurajează cetățenii să fie prezenți la urnele de vot cu respectarea condițiilor sanitare din țările unde se află. Pandemia nu ne poate opri să ne exercităm dreptul la vot, iar desfășurarea procesului ține de fiecare dintre noi", a declarat președintele CEC, Dorin Cimil.
Pentru alegerile președintelui Republicii Moldova din 1 noiembrie au fost constituite 2143 de secții de votare. Dintre acestea, 139 de secții de votare au fost vor fi pentru cetățenii moldoveni aflați peste hotarele țării, iar 42 de secții de votare au fost organizate pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului, municipiul Bender şi unele localități ale raionului Căușeni.
CEC a înregistrat opt candidați pentru cursa prezidențială. Este vorba despre Renato Usatîi, Andrei Năstase, Tudor Deliu, Igor Dodon, Violeta Ivanov, Maia Sandu, Dorin Chirtoacă și Octavian Țîcu.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova