Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Important: Cum vor vota pe 1 noiembrie persoanele infectate cu COVID-19

Comisia Electorală Centrală a elaborat mai multe reguli privind desfășurarea alegerilor prezidențiale în contextul pandemiei COVID-19.
Sputnik

CHIȘINĂU, 11 sept – Sputnik. Persoanele confirmate pozitiv cu COVID-19, dar și cele care prezintă simptome ale infecției respiratorii acute vor putea vota la locul aflării lor în ziua alegerilor. Pentru a-și putea exercita dreptul la vot, persoanele trebuie să depună o cerere la biroul electoral al secției de votare unde își au înregistrat domiciliul sau reședința.

Împrumut de 70 de milioane de euro pentru lupta cu pandemia COVID-19

Potrivit Instrucțiunii privind modalitatea de organizare și desfășurare de către Comisia Electorală Centrală a scrutinului în condițiile situației pandemice cu infecția COVID-19, categoria de alegători menționată va trebui să prezinte informația despre locul aflării lor, în formă scrisă sau verbală, începând cu două săptămâni înainte de ziua votării și până la ora 18:00 a zilei precedente votării. Mai mult, cererile pot fi făcute și în ziua votării, dar nu mai târziu de ora 15:00.

În cazul în care la secția de votare au fost depuse solicitările de votare la locul aflării de la persoanele care se află în regim de autoizolare în contextul contaminării cu nou tip de coronavirus, echipa cu urna mobilă se va deplasa în mod prioritar la persoanele în etate, persoanele cu dizabilități locomotorii, persoanele care din motive de sănătate sau alte motive temeinice nu pot să se prezinte la secția de votare. Ultimii la care se va prezenta echipa cu urna mobilă vor fi persoanele care se află în regim de autoizolare.

CEC informează că, după caz, ar putea fi trimise două echipe de vot mobile. O echipă se va deplasa la persoanele care se află în regim de autoizolare și cealaltă - la restul alegătorilor. De asemenea, după caz pot fi utilizate în calitate de urnă mobilă urnele de vot staționare cu capacitatea de 45 și 80 de litri.

Membrii echipelor mobile, în mod obligatoriu vor prelucra echipamentul electoral și cel de protecție cu dezinfectant pe bază de alcool, până la și după contactul cu alegătorii. La fel, transportul utilizat pentru echipele care vor merge la locul aflării alegătorilor, vor fi supuse procedurii de dezinfecție după fiecare caz deservit. Mai mult, birourile electorale care vor forma astfel de echipe vor trebui să creeze condiții de stocare/depozitare a echipamentului dezinfectat.

Mai mulți de bolnavi de COVID-19 vor beneficia de reabilitare balneo-sanatorială: Detalii

De asemenea, nu se va permite accesul în secția de votare a persoanelor care manifestă simptome de infecție respiratorie acută. Astfel, alegătorii sunt îndemnați în cazul în care prezintă astfel de simptome să se abțină de la a merge la secție și să recurgă la metoda votării la locul aflării lor în ziua respectivă.

Directorul Asociației Promo-Lex, Pavel Postică, invitat în studioul Sputnik Moldova a spus că o problema mai mare este în cazul persoanelor care, de exemplu vor avea febră, dar se vor prezenta la secțiile de vot. Potrivit lui, aceste persoane în ziua respectivă nu vor mai putea solicita urna mobilă, pentru că pentru asta e nevoie să deții un certificat medical care să arate motivul temperaturii ridicate. În acest caz, Postică a dat exemplul altor state privind modul de organizare și desfășurare a alegerilor în condițiile pandemiei generate de COVID-19.

„În unele state, în asemenea condiții, membrii biroului electoral scot urna mobilă afară, în spațiu deschis, pentru a evita contactul cu persoana respectivă, Iar persoana votează în stradă”, a precizat Pavel Postică.

Votat: Ajutor din partea statului pentru agricultori și profesori în contextul ”COVID-19”>>>

Directorul Promo-Lex este de părere că dacă în ziua alegerilor se vor respecta toate regulile de protecție privind infectarea cu COVID-19, nu există un mare risc pentru apariția unui număr mare de cazuri de infectare.

Principalele reguli stabilite de Comisia Electorală Centrală, aprobate de Comisia națională extraordinară de sănătate publică se referă la respectarea distanței sociale între persoane, a regulilor de igienă a mâinilor și de igienă respiratorie, purtarea măștilor, efectuarea termometriei, asigurarea funcționarilor electorali cu echipamente de protecție, asigurarea cu dezinfectante pentru mâini la intrarea în sediile organelor electorale, prelucrarea cu produse dezinfectante a suprafețelor și aerisirea spațiului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova