Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

În zona de foc a Orientului Mijlociu: Cum Siria a devenit patria multor moldovence

„Se aude bine? Avem, deseori, probleme cu internetul” – astfel a început discuția cu Maria Verenciuc, una dintre moldovencele stabilite de ani buni în Republica Arabă Siriană.
Sputnik

A acceptat fără ezitare să ofere un interviu pentru Sputnik Moldova, așa cum, spune ea, „nici un jurnalist de acasă nu ne-a căutat vreodată”.

Maria Verenciuc are 54 de ani şi este originară din raionul Hâncești. De aproape 27 de ani, Siria a devenit pentru ea a doua casă.

În zona de foc a Orientului Mijlociu: Cum Siria a devenit patria multor moldovence

„În anii 1984–1986 un grup de studenți din Siria a venit în Moldova, pe atunci parte a Uniunii Sovietice, la studii. Eu am făcut cunoștință cu unul din ei, un sirian, care a venit să-și facă doctoratul la biologie. După terminarea studiilor, am plecat cu el şi de atunci sunt aici (în Siria – n.n.)”, ne povestește Maria Verenciuc.

Căsătoria dintre cei doi a avut loc în Chișinău, când Maria avea 23 ani. Chiar dacă mirele era musulman, nunta a fost jucată conform tradițiilor moldovenești. Părinții, spune Maria, nu au fost de acord cu alegerea ei, dar nici nu i-au interzis. Peste câțiva ani, soțul a revenit în Siria, iar împreună cu el şi soția lui din Moldova.

„Sirienii se uitau straniu la mine când mergeam pe stradă”

„Eu mi-aș fi dorit ca soțul meu să rămână în Moldova, dar a fost imposibil, el era obligat să revină în țara de baștină, după ce a terminat studiile”, afirmă ea.

Drumul din Siria spre Republica Moldova: Povestea femeii care a ajuns acasă după șase ani
Maria îşi amintește şi acum sentimentele pe care le-a trăit când a ajuns în Siria. A cucerit-o din start frumusețea tarii. A urmat însă o perioadă grea pentru că nu cunoștea limba arabă şi nici tradițiile.

„Nu știam nimic despre această țară. Localitatea soțului meu era în munți, așa că eu am ajuns pentru prima dată acolo. Totul era diferit de ceea ce văzusem eu 23 de ani în Moldova. Era iarnă și ploua în continuu. Localnicii se uitau la mine când mergeam pe stradă şi asta era straniu”, spune Maria.

A fost acceptată din start de către familia soțului. Limba arabă a învățat-o destul de repede, povestește ea, pentru că nu a avut de ales.

În zona de foc a Orientului Mijlociu: Cum Siria a devenit patria multor moldovence

În scurt timp, a rămas însărcinată și a născut un băiat – Denis. Acum el are 27 de ani şi este medic stomatolog.

„Denis a fost în Moldova când era foarte mic. Își amintește ca prin ceață de casa bunicilor şi gâștele din curte”, spune Maria.

Al doilea băiat, Mohammed, s-a născut peste 5 ani şi este, de asemenea, student la medicină.

În zona de foc a Orientului Mijlociu: Cum Siria a devenit patria multor moldovence

„Moldova rămâne pentru mine țara de baștină. Un loc foarte frumos cu tradiții şi muzică populară - așa cum nu găsești aici. Eu le arăt mereu copiilor mei ceea ce avem noi acolo, în Moldova. Ei nu înțeleg cum e posibil să dansezi pe un asemenea ritm”, ne povestește femeia.

În zona de foc a Orientului Mijlociu: Cum Siria a devenit patria multor moldovence

 

Din anul 2003 familia locuiește în Latakia. De sărbători, Maria pregătește şi bucate moldovenești. Pasca fiind o tradiție pe masa lor.

„Nu am crezut că în Siria va fi război”

Maria afirmă că, după izbucnirea primelor proteste în Siria, nu a crezut nici pentru o clipă că ţara va fi implicată vreodată în război.

În zona de foc a Orientului Mijlociu: Cum Siria a devenit patria multor moldovence

„Era într-o vinere, copiii dormeau. M-a sunat o vecină să-mi spună să pornesc televizorul. Primele zile nu credeam că asta se întâmplă în țara noastră. Eram șocați, noi trăiam liber, fără spaimă. Speram că totul se va sfârși repede, dar, iată, sunt peste 10 ani deja”, afirmă moldoveanca stabilită în Siria.

Femeia susține că ea și soțul ei au fost nevoiți, periodic, să plece din localitate cu tot cu copii. Zilnic, aveau loc bombardamente.

Maria deține dublă cetățenie, moldovenească şi siriană, spre deosebire de copiii ei care sunt doar cetățeni ai Siriei. 

„Când Rusia a început să evacueze cetățenii săi, eu, la fel, am avut ocazia să revin în Moldova. Nu am făcut-o pentru că, aici sunt copiii mei, iar Siria este casa mea”, afirmă Maria.

„Sirienii fac sarmale, la fel ca moldovenii”

Femeia ne povestește că a avut noroc cu soțul şi nu a fost obligată să poarte hi jabul. Totuşi, cele două țări sunt diferite. Ea spune că acolo soțul decide totul pentru soție. Ele nu lucrează, ieșirile în oraș sunt doar împreună cu bărbați, iar dacă femeia vrea să revină în țara de baștină are nevoie de acordul soțului. „Totul ține de mentalitate, este o societate patriarhală”, povestește Maria.

Expert, despre incidentul dintre militarii Rusiei și SUA în Siria: Tactică vicleană

Peste mai mulți ani de la stabilirea în acea ţară, a făcut cunoștință cu mai multe moldovence în Siria. Acum, periodic, ele se întâlnesc.

„Sărbătorim împreună Revelionul, Paștele sau ziua de 8 1Martie. Uneori, ne adunăm şi facem mâncare tradițională moldovenească. Apropo, sirienii tot au sarmale. Unica diferență este doar modul în care arată, sunt mai lunguiețe. La fel, ei fac şi ardei umpluți”, afirmă Maria.

Discuția despre bucate a durat încă vreo 15 minute. Am făcut schimb de rețete cu Maria şi am înțeles că mâncarea este bună peste tot, indiferent că vorbim de Moldova sau Siria.

De ce SUA sunt îngrijorate de ”îmbunătățirea” avionului de luptă rusesc Su-57
În 27 de ani, femeia a revenit de câteva ori în țară. Ultima dată a fost anul trecut.

După jumătate de viață petrecută în Siria, Maria, într-o moldovenească deloc afectată de limba arabă, afirmă că are un vis: "Mi-aş dori să am o căsuță, la țară, în Moldova, cu o grădină de flori. Dar știu că acest gând nu va rămâne decât în sufletul meu", spune Maria.

Revenirea la baștină devin tot mai dificilă, dat fiind că situația în Siria este destul de tensionată.

Autoritatea care are sarcina de a proteja drepturile și interesele cetățenilor moldoveni stabiliți sau care se află temporar în Republica Arabă Siriană este Ambasada Moldovei la Ankara, Turcia. Însă relațiile încordate dintre Siria şi Turcia nu le permit moldovenilor tranzitarea hotarului pentru a perfecta acte moldoveneşti. Cu alte cuvinte, moldovenii sunt, practic, blocați în acea zonă.  

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, datele din ultimii 5 ani arată că în Siria locuiesc aproximativ 100 de moldoveni.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova