Coronavirus

Aproape două mii de moldoveni au intrat în țară în ultimele 24 de ore

Moldovenii plecați peste hotare continuă să revină acasă în această perioadă. Poliția de Frontieră anunță că întreprinde toate măsurile recomandate de Comisia pentru Situații Excepționale pentru prevenirea răspândirii coronavirusului pe teritoriul țării noastre.
Sputnik

CHIȘINĂU, 31 mart – Sputnik.  Potrivit Poliției de Frontieră, timp de 24 de ore, granițele țării noastre au fost traversate de către 2 856 de persoane, dintre care 1 957 de treceri au fost înregistrate pe sensul de intrare în Republica Moldova.

Moldoveni blocați în Franța - Chicu: Oamenii au fost induși în eroare de escroci
Cei mai mulți oameni au fost înregistrați la frontiera moldo-română -1 321, la hotarul cu Ucraina - 482 de persoane, dintre care 30 de cetățeni moldoveni au venit în țară prin punctul de trecere Otaci și au fost repatriați din Federația Rusă.

La fel, 154 de pasageri au fost înregistrați la aeroport, care au venit din Israel cu cursele charter. Nicio persoană dintre acestea nu a prezentat simptome ale infecției COVID-19.

Oamenii legii au depistat că un conductor auto a încălcat regimul zonei de frontieră, iar altul a comis abateri privind folosirea vinietelor.

Ajutor pentru Republica Moldova în lupta cu COVID-19
În același timp, oamenii continua să-i apeleze pe ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră. În total, s-au înregistrate 98 de apeluri. Cetățenii întreabă cum se circulă la frontierele de stat, care sunt condițiile pentru traversare și riscurile la care se expun în contextual măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

În prezent, în Moldova sunt înregistrate 298 de cazuri cu coronavirus, dintre acestea 65 sunt de import, iar 233 cu transmitere locală.

Poliția de Forntieră continua să aplice toate măsurile pentru a preveni răspândirea COVID-19.
În baza deciziei Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, din17 martie este interzisă intrarea în Moldova a cetățenilor străini. Această restricție nu se referă la străini și apatrizii domiciliați sau care au premis de ședere în țara noastră. Li se permite intrarea și conducătorilor auto care efectuează transportarea mărfurilor, precum și echipajelor aeronavelor. Fac excepție și membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova. Tot din data de 17 martie a fost sistat traficul aerian pe Aeroportul Internațional Chișinău. Este posibilă doar efectuarea unor zboruri charter aprobate oficial de Comisia pentru Situații Excepționale.