Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

N-o să-ți vină să crezi: Care este mărimea mitei oferită de moldoveni

Moldovenii au oferit în 2019 mite în valoare totală de peste o jumătate de miliard de lei, cu peste o sută de milioane de lei mai mult decât în 2017, potrivit unui studiu estimativ realizat la comanda Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Sputnik

CHIȘINĂU, 15 feb – Sputnik. Moldovenii au oferit în 2019 mite în valoare totală de 516 milioane de lei, cu 111 milioane de lei mai mult decât în 2017.

Ce văd moldovenii când se privesc în oglindă: Faptul uluitor dezvăluit de experți

Din totalul de 516 milioane de lei al mitelor, 319,4 milioane de lei au fost plătite de persoanele fizice, iar 197,3 milioane de lei au fost date de agenţii economici.

La această concluzie au ajuns autorii unui studiu sociologic realizat la comanda PNUD.

În opinia agenţilor publici participanţi la sondaj, printre principalele cauze ale corupției se numără salariile mici din sectorul public și mentalitatea de a cere și a da mită în bani și/sau bunuri.

„Totodată, incidența generală a plăților neformale este relativ redusă”, menționează autorii studiului.

Conform datelor sondajului, 7% dintre persoanele fizice intervievate şi 4,7% dintre agenţii economici care au participat la studiu au recunoscut că au oferit plăți neformale pe parcursul anului 2019.

În rândul populaţiei generale, o persoană a oferit mită în medie de 5,4 ori pe an (faţă de 3,7 în 2017), iar în cazul unui agent economic – de 3,5 ori (faţă de 6,1 în 2017).

Valoarea mitei a scăzut, comparativ cu 2017

Valoarea maximă a mitei oferite s-a redus, potrivit sociologilor. În 2019, plățile neformale au fost de 50 – 20.000 de lei atât în cazul agenților economici, cât și în cazul persoanelor fizice. În 2017, aceste sume au fost cuprinse între 100 de lei și 500.000 de lei în cazul agenților economici și între 50 de lei și 8.000 de lei în cazul populației generale.

Moldovenii anului 2020: Capitolul la care sunt mai tari decât europenii – sondaj

„În acelaşi timp, a crescut nivelul de intoleranță a populației față de corupție”, constată autorii studiului sociologic.

Astfel, aproximativ 62% din populația generală (faţă de 45% în 2017) și 83% dintre agenții economici (faţă de 61% în 2017) consideră inacceptabile orice situații de corupție şi declară că nu acceptă să dea mită, indiferent de situaţie şi beneficiul personal.

Rezultatele sondajului arată că atât populația generală (73% din respondenţi), cât și agenții economici (80%) sunt conștienți că mituirea atrage după sine pedepsirea ambelor părți implicate.

Aproximativ 87% dintre participanții la studiu au afirmat că, în caz de confruntare cu asemenea situații, probabil/sigur vor raporta actele de corupție la agențiile anticorupție, prin diverse metode.

„Corupția rămâne a fi o problemă gravă, iar agenții publici nu sunt în general sancționați pentru lipsa de etică și integritate profesională”, de această părere au fost majoritatea participanţilor la studiu, potrivit sociologilor.

Detalii despre studiul sociologic

Studiul sociologic a fost efectuat în cadrul proiectului „Lupta împotriva corupției prin consolidarea integrității în Republica Moldova”, implementat de PNUD în colaborare cu Centrul Naţional Anticorupţie, cu suportul Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei.

Sondaj: Ce-i îngrijorează pe moldoveni în 2020 și în ce instituții au încredere

Cercetarea și-a propus să evalueze impactul Strategiei Naţionale de Integritate şi Anticorupţie pentru anii 2017-2020 (SNIA) și a fost efectuată de Centrul de Studii Sociale și Marketing „CBS-Research”.

Studiul a fost realizată în baza unui sondaj naţional reprezentativ pentru următoarele grupuri-ţintă: populaţia generală cu vârsta de 18 ani şi mai mult, pe un eşantion de 1.120 de persoane, cu marja de eroare +/- 3%; agenți economici, pe un eșantion de 506 întreprinderi, cu marja de eroare de +/- 4,5%; agenţi publici din cadrul administrației publice centrale (ministere, agenții), raionale şi locale pe un eșantion de 606 respondenți, cu marja de eroare de +/- 4%. Datele din cercetare au fost colectate în perioada 10 iulie – 13 septembrie 2019 și sunt prezentate în comparaţie cu situaţia din anul 2017, când a fost efectuat primul sondaj de evaluare a impactului SNIA.