Ion Lazarenco-Tiron înoată sute de kilometri, nu pentru medalii și distincții, ci pentru copiii nevoiași, pentru alți sportivi care practică înotul, dar și pentru a promova Republica Moldova în lume.
Moldoveanul a mărturisit că anul 2019 a fost unul deosebit de complicat pentru el, însă în toate situațiile dificile a însușit lecții foarte importante.
"Anul acesta pentru mine a fost mai greu decât aș înota de-a lungul oceanelor. Niciodată nu am avut atâtea întâlniri cu oficiali, deputați, reprezentanți și oameni din străinătate. Am oferit multă energie și asta m-a epuizat. Am cutreierat toată lumea, am ridicat drapelul Republicii Moldova la diverse evenimente la care au participat sute de țări. Nu am răbdare să vină 2020", a spus cunoscutul înotător.
Ion Lazarenco-Tiron este singurul om de pe glob care a reușit să traverseze înot, din prima încercare, cele șapte strâmtori, numite și provocări ale Oceanului: Canalul Mânecii, Strâmtoarea Gibraltar, Canalul de Nord, Canalul Catalina, Canalul Molokai, Canalul Tsugaru și Strâmtoarea Cook.
El a fost declarat "Omul Anului 2018" de către Asociația Mondială a Înotătorilor de Ape Deschise, iar la începutul anului curent a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.