Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Motivul din care Filat nu va mai reveni după gratii

Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a anunțat recent că noua administrație a Penitenciarului nr. 13 a decis să înainteze un recurs împotriva hotărârii Judecătoriei Ciocana prin care fostul premier Vladimir Filat a fost eliberat condiționat din detenție.
Sputnik

Nagacevschi a precizat că recursul împotriva încheierii judecătoriei Ciocana va fi depus pentru că "există anumite elemente care creează suspiciuni cu privire la legalitatea întregului proces”.

Este mai mult decât evident că nu este totul curat în chestiunea eliberării condiționate a lui Filat. De acest lucru poate să-și dea seama nu doar ministrul Justiției, ci orișicine care are nițel discernământ, nu neapărat și studii juridice.

Eliberarea lui Filat a fost atacată astăzi la Curtea de Apel

Este suficient să facem o comparație cu alte cazuri, protagoniștii cărora sunt oameni simpli, nu foști premieri și lideri de partid, cum este cazul lui Filat. Spre exemplu, ieri Procuratura ne-a anunțat că o fostă contabilă din orașul Edineț a fost condamnată la zece ani de pușcărie pentru că a furat de la Direcția raională pentru Siguranța Alimentelor Edineț două milioane de lei. Deci, zece ani de pușcărie pentru două milioane de lei, ceea ce echivalează cu 100 de mii de euro. Filat a delapidat însă zeci de milioane de euro și a fost condamnat la doar nouă ani de pușcărie, din care a stat efectiv după gratii doar patru și a fost eliberat. Asta spune totul.

Fără scrupule: Cum a reușit o contabilă din Edineț să fure de la stat 2 milioane de lei

Mie îmi este greu să cred că recursul înaintat împotriva deciziei Judecătoriei Ciocana se va încununa cu succes. Filat va fi lăsat în libertate de către puterea judecătorească și de către putere în general. Și asta dintr-un considerent mai degrabă moral-umanitar, decât din considerente formal-juridice. Este adevărat că pedeapsa care i-a fost aplicată a fost una blândă, dar, în același timp, este adevărat că el este singurul dintre marii demnitari de stat corupți care a plătit măcar cumva pentru faptele sale. Anume din acest motiv fostul lider al PLDM va fi lăsat în libertate.

"Cui prodest" eliberarea lui Filat?

Acum se discută mult cine stă în spatele eliberării lui Filat, cine l-a scos de după gratii. Părerea mea este că acest lucru nu l-a făcut actuala putere pentru că îi aduce mari dezavantaje de imagine.

Eliberarea lui Filat: Dodon dă vina pe fostul Guvern - Maia Sandu neagă categoric

Lumea a și început să spună că iată au venit aceștia la putere și marii hoți au și început să iasă din pușcărie. Am citit pe niște rețele de socializare că după Vladimir Filat va urma în mod neapărat Veaceslav Platon. Așa că eliberarea lui Filat nu-i convine nici președintelui Dodon, nici Partidului Socialiștilor și, cu atât mai mult, nici Partidului Democrat.   

I-a convenit fostei puteri, Maiei Sandu? Îmi este greu să spun. Cel puțin nu văd care ar fi beneficiile pe care le-ar putea obține liderul PAS. În mod sigur că eliberarea lui Filat îi convine în primul rând lui Filat și el este artizanul eliberării sale, mai ales că a prins și un moment potrivit de tranziție a puterii.

Filat se bagă să dea sfaturi sau cine are nevoie de o călăuză oarbă  

Am privit conferința de presă ținută de fondatorul PLDM imediat după eliberarea sa.

Primele declarații ale lui Vlad Filat după eliberarea din detenție - Ce regrete are

Ca tată care are copii, ca fiu care are părinți, ca om care are nu doar corp, dar și suflet, Vladimir Filat este vrednic de a fi compătimit. Mai puțin ca persoană publică. Am fost mult uimit când l-am auzit spunând în conferința de presă de după eliberare că este gata să-i consilieze pe unii dintre actualii actori politici, să le dea sfaturi, dat fiind că are o bogată experiență politică și multe și importante relații peste hotare. Mă tem că Vladimir Filat nu a înțeles nimic din ceea ce i s-a întâmplat, chiar dacă a stat patru ani după gratii și a avut atâta amar de vreme să reflecteze. Și anume: Filat nu a înțeles că el nu este o victimă, un martir al fostului regim oligarhic sau că condamnarea sa ar fi o întâmplare nefericită și, mai ales, nedreaptă. El nu a înțeles că condamnarea și detenția sa sunt consecințele directe ale faptelor sale deloc onorabile și glorioase. Iată de ce acum se bagă să dea sfaturi. Doar că nimeni nu are nevoie de un astfel de sfetnic, de o călăuză oarbă. Mai ales dacă nu dorește să-i repete parcursul.  

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției Sputnik Moldova.