CHIȘINĂU, 3 nov – Sputnik. Ion Ceban, candidatul Partidului Socialiștilor la funcția de primar general al Chișinăului se va duela pentru a doua oară cu contracandidatul său, Andrei Năstase. Ion Ceban a ajuns pentru prima dată la Primărie în anul 2000. A activat în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială, elaborare, coordonare proiecte și programe, domeniul social.
De la Primărie a trecut la Guvern, în 2002, în calitate de director și vicedirector al departamentului proiecte din cadrul Rețelei Informaționale a Guvernului. Din 2004, timp de un an, Ion Ceban a îndeplinit funcția de consultant principal, domeniul politica internă, în cadrul Aparatul Președintelui Republicii Moldova.
În 2005 revine la Guvern și administrează programele pentru tineret, în funcția de vice-ministru al Educației și Tineretului.
A mai ocupat și alte funcții publice, cum ar fi consultant, șef al cabinetului vicepreședintelui Parlamentului în perioada 2009–2011. Timp de un an, din 2008 până în 2009, a fost șef al secretariatului comisiei naționale pentru integrare europeană.
Din iunie 2019 a fost numit în funcția de vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova, fiind ales deputat pe lista PSRM la scrutinul februarie curent.
Și-a început activitatea de deputat în Paramentul Republicii Moldova din 2011. Tot atunci a fost numit vicepreședinte al Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.
Ion Ceban s-a născut pe 30 iunie 1980, în Chișinău. Este căsătorit și tată a doi copii. De profesie este matematician. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică din Moldova, Academia de Administrare Publică pe lângă președintele Federației Ruse, Școala Națională de Administrare pe lângă prim-ministrul Republicii Franceze.
La moment studiază la Școala de Administrare din Berlin, Republica Federală Germania și face doctoratul în Administrație Publică la Moscova, Federația Rusă.
În urma scrutinului din 20 0ctombrie 2019, în turul doi al alegerilor pentru funcția de primar general al Capitalei au acces candidatul socialiștilor Ion Ceban și cel al Blocului ACUM (DA și PAS) Andrei Năstase. Amintim că Ceban a acumulat în primul tur 40,19% din voturi, iar pentru Năstase au votat 31,08% dintre alegători.