Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Mandat de arest pe numele lui Ion Druță? Ce decid procurorii

Președintele Curții Supreme de justiție (CSJ), Ion Druță, a fost reținut în ajun într-un dosar privind comiterea faptei de îmbogățire ilicită.
Sputnik

CHIȘINĂU, 3 oct – Sputnik. Procurorii urmează să decidă dacă vor solicita mandat de arest pe numele președintelui Curții Supreme de justiție (CSJ), Ion Druță, reținut în ajun într-un dosar privind comiterea faptei de îmbogățire ilicită.

Purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Emil Gaitur, a declarat pentru Sputnik că procurorii urmează să decidă în timpul cei mai apropiat asupra aplicării sau nu a măsurii preventive de arest.

”La moment se efectuează acțiuni de urmărire penală și se va decide, în 48 de ore de la deținere, dacă este necesară aplicarea măsurii preventive”, a declarat purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale.

Premieră în Moldova: Președintele Curții Supreme de Justiție a ajuns după gratii

Procuratura Anticorupție l-a reținut, în ziua de 2 octombrie, pentru 72 de ore pe președintele Curții Supreme de Justiție, Ion Druță. Acesta a fost reținut în urma audierii, în temeiul depistării în cadrul perchezițiilor la biroul și domiciliul acestuia a obiectelor de natură să confirme bănuiala rezonabilă privind comiterea faptei de îmbogățire ilicită.

Potrivit Procuraturii, măsura de reținere a bănuitului  se impune ținând cont de faptul că acesta, profitând de statutul său, ar putea influența alte persoane care urmează a fi audiate în cadrul urmăririi penale.

”Deși judecătorul Ion Druță și-a depus demisia din funcția de președintele al Curții Supreme de Justiție, aceasta încă nu i-a fost acceptată de către Consiliul Superior al Magistraturii”, precizează procurorii.