CHIȘINĂU, 27 feb – Sputnik. În Italia, copiii sunt acceptaţi la creșă începând cu împlinirea a trei luni de la naştere.
Cererea de înscriere și selectarea copiilor
Cererea de înscriere la grădiniţă se depune de obicei în luna ianuarie, iar rezultatele înscrierii sunt disponibile în luna martie. Prețurile variază, în funcție de zonă, între 150 și 600 de euro.
Copii sunt înscriși în funcție de numărul locurilor la grădiniţă şi momentul depunerii cererii de către părinţi.
Procedura de înregistrare a copilului la grădiniță
Pentru a înscrie copilul la grădiniţă în Italia aveți nevoie de următoarele acte:
- buletin de identitate italian, din care să rezulte locul de trai al părinţilor şi copilului;
- asigurare medicală cu indicaţia medicului de familie şi clinica medicală de apartenenţă;
- declaraţia de venit (ISEE).
Particularități importante
Declaraţia de venit (ISEE) poate fi luată la oficiul sau patronatul sindical la care vă referiţi.
În funcţie de venitul familiei, se stabileşte taxa ce trebuie achitată la grădiniţă.
Alegerea amplasării grădiniţei este benevolă, ceea ce înseamnă că o puteţi alege conform locului de trai sau după alte principii.
Pentru copiii care, din motive religioase sau din alte motive, au nevoie de un regim alimentar diferit, părinții pot cere conducerii grădiniței „respectarea regimului alimentar”.
Alte detalii
La fel ca și italienii, străinii au obligația de a se supune vaccinării pentru evitarea unor boli grave.
De exemplu, pentru nou-născuți sunt prevăzute o serie de vaccinări cu termen fix, începând de la vârsta de trei luni și până la vârsta de șase ani.
Familiile nou-născuților înscriși la SSN (Servizio Sanitario Nazionale) vor primi acasă o broșură cu informații complete legate de vaccinare.
Important pentru moldovenii din Germania – Cum înscrieți copilul la grădiniță>>>
În celelalte cazuri, această broșură sau alte informații cu privire la vaccinarea obligatorie pot fi obținute la Cabinetul de Consultanță Familială (consultorio familiare).