Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Exploziv! „Suntem viteji şi euroatlantici expulzând diplomaţi ruşi"

Alexandru Cumpănaşu analizează decizia României de a se alinia politicii Marii Britanii în expulzarea de diplomaţi ruşi. Gest incredibil al Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti - e public!
Sputnik

BUCUREŞTI, 30 mart — Sputnik, Georgiana Arsene. Ce reacţii au apărut la Bucureşti după decizia României, ca membru al Uniunii Europene, de a se alinia politicii Marii Britanii în expulzarea de diplomaţi, în contextul în care vorbim de o plecare a acesteia din Uniune?

La Chișinău diplomații rușii i-au prins pe picior greșit pe cei americani

Alexandru Cumpănaşu, preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, care se declară „euroatlantist convins", spune că este „din ce în ce mai confuz de politica domnului Meleşcanu". O declaraţie care, la prima vedere, poate părea cel puţin ciudată.

„Pe de o parte criticăm UE şi SUA că intervin prea mult şi ne delimităm când ne convine, iar pe de altă parte suntem mai catolici decât Papa. Adică nu ne deranjează să încheiem acorduri „confidenţiale" cu Ungaria, acord care pare extrem de defavorabil României, dar, pe de altă parte, suntem viteji şi euroatlantici expulzând diplomaţi ruşi", a declarat Cumpănaşu, exclusiv pentru Sputnik.

Acesta susţine, cu vehemenţă, că ministrul Afacerilor Externe ar face un joc dublu — încercând „să prostească" şi Moscova, dar şi Occidentul cu decizii ciudate, inconsecvente şi incoerente, pentru ca, acum, Meleşcanu să devină, „brusc, apostolul Occidentului, luând o măsură extremă şi de atac la adresa Rusiei, din punctul meu de vedere, mai mult de ochii lumii".

Atitudinea MAE — slugărnicie

Austria și Slovenia refuză să expulzeze diplomați ruși

Asociaţia de Cooperare Strategică, Diplomatică, Economică, Culturală şi Educaţională cu Rusia şi Spaţiul Slav, ACS-RSS, spune că „dualismul" promovat de MAE român nu este decât o dovadă de „servilism" faţă de puterile occidentale şi o lipsă totală de raţiune şi demnitate. Toate acestea nu fac decât să saboteze interesele naţionale ale României, în special cele economice.

„Şi pentru ce, mă rog? Pentru a arăta o dată în plus că România este sluga fidelă a Statelor Unite, a Marii Britanii, a Uniunii Europene", spun reprezentanţii Asociaţiei, într-un articol de pe site.

Aceştia se întreabă dacă, într-adevăr, conducerii României îi pasă sau nu de eforturile „supraomeneşti" ale mediului de afaceri de la noi din ţară de a avea relaţii normale cu Federaţia Rusă.

În privinţa atitudinii MAE de a declara un diplomat rus persona non-grata, ACS-RSS spune că dezaprobă acest gest.

Gaiciuc: Rusia ar putea expulza trei diplomați moldoveni

„Noi, cetăţenii români care mai dispunem de o fărâmă de raţiune, dezaprobăm această acţiune a MAE şi ne delimităm de această „politică dualistă", aşa cum o denumea Meleşcanu. Pentru că acest „dualism" înseamnă făţărnicie faţă de Rusia şi slugărnicie dusă la extrem faţă de Occident!", au scris reprezentanţii ACS-RSS.

Pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei la Bucureşti, internauţii şi-au exprimat, la rândul lor, dezaprobarea faţă de decizia luată de România.

„Politicieni slabi, fricoşi, care nu îşi iubesc poporul, ne târăsc într-un conflict care nu este al nostru. Au transformat România într-o colonie, în care ne simţim străini, trădaţi şi singuri. Vor răspunde, într-o zi, în faţa naţiunii şi a lui Dumnezeu!", a scris o comentatoare.

„Să vă fie ruşine. Corpul diplomatic rusesc, bravo", a scris alt internaut.

Ambasada Marii Britanii, mesaj sfidător la adresa Rusiei?

Interesantă, în acest context, este atitudinea Ambasadei Marii Britanii de la Bucureşti, care, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, „salută" reacţia comunităţii internaţionale, care s-a alăturat într-un răspuns colectiv în cazul Skripal.

În ce cheie poate fi citit acest mesaj? Poate fi vorba de sfidare a Rusiei? Poate fi un simplu gest de mulţumire? Viitorul ne va arăta ce se ascunde în spatele cuvintelor frumoase şi, aparent, pacifiste…