Interviu cu Vlad Gorgos, producătorul formației ”Millenium”
Cum a fost copilăria dumneavoastră, ce amintiri vă leagă de acea perioadă?
Copilăria mea se asemănă foarte mult cu copilăria lui Ion Creangă. Eu îmi amintesc de școala noastră mică, de soba din clasă, de acea întâmplare când eu mi-am ars paltonul, pentru că stăteam în ultima bancă, iar soba era foarte fierbinte. Pentru că iernile erau foarte reci, zăpezile erau mari.
Credeți că ați fost un copil cuminte?
Am fost năzbâtios, ne doream să fim liberi, să alergăm pe ulițele prăfuite. Noi, copiii de atunci, munceam prin gospodărie, nu eram cocoliți ca cei de acum, eram învățați să fim responsabili încă de mici. Sincer eu nici până acum nu pot înțelege cum e să dai o lege care prevede că elevii nu trebuie să-și facă temele pentru acasă. Cum să nu-i învățăm de pe acum să fie responsabili?
Ați pomenit de ulițe, cum mai sunt acum drumurile în localitatea Bravicea, din Călărași, acolo unde ați copilărit?
Tare mi-aș dori să-i iau pe cei din fruntea țării să meragă cu mine până în Bravicea… rele sunt drumurile. Mă doare că nu au fost reparate. Nu știu dacă îi doare pe ei, atunci când merg la casele lor părintești de prin sate sau la mormintele părinților, de Paștele Blajinilor.
Spuneați într-un interviu, acum câțiva ani: casa părintească nu se vinde. De ce?
Sigur că nu se vinde. Chiar azi mi-am amintit că trebuie să merg să văd ce e cu ea, casa părintească ne cheamă mereu.
Privind în jurul Dumneavoastră, ce puteți spune, toți au această atitudine?
Nu, pentru că nu toți pot. Mahalaua noastră a fost o echipă de oameni buni, dar copiii au plecat peste hotare, părinții s-au dus în pământ și fără stăpâni se năruie și casele. Să știți că Bravicea este un sat de oameni gospodari, mai bun vin ca în acest sat nu găsiți. Acum au rămas puțini locuitori, dacă mai este o treime din oamenii care locuiau acolo în vremea copilărieii mele.
În satul Dumneavoastră erau lăutari?
Da, în satul nostru era "orchestra lui moș Valoghea".
Ați cântat în această orchestră?
Nu. Dar de atunci, de când am văzut orchestra nu mi-am mai luat ochii de la ele. Și acum îmi amintesc că era moș Valoghea un om înalt, îl comparam cu Toma Alistar. Straniu lucru, că deși el era dirijor-viorist, în orchestră erau doar suflători. Era o fanfară extraordinară care cânta pe la toate nunțile din Bravicea și din satele alăturate. Îmi amintesc și acum nunțile frumoase de pe atunci, de trei zile. Veneau flăcăi la poartă, spuneau conocării.
Știți o conocărie?
Îmi amintesc că trebuia să spui frumos despre voinicul ce venea să ceară mireasa, să spui ce avere are, apoi urma cumpărarea miresei. Ea trebuia să bage mâinile prin inelul unui colac și să încerce să prindă punga cu bani, dacă nu o prindea, ieșea o babă.
Dacă v-ați fi născut la oraș, azi erați același om?
Nu. Noi copiii de la sate suntem mai căliți, nu că cei din oraș nu ar fi buni, ei sunt, dar satul te formează un altfel de om. Acele dealuri, acele păduri sunt sursă de inspirație. Îmi amintesc că am avut niște oapeți din Franța, care ne-au spus că în țara noastră e mai frumos ca în Elveția. Eu aș povesti despre țara mea oricui. Este cea mai frumoasă. Pe mine mă apucă ciuda când trebuie să povestesc de alte țări că ar fi mai frumoase, nu pot să spun asta. Moldova e cea mai frumoasă.
Ați avut o famile unită?
Bună familie.
Totuși o parte a familiei a ales să plece peste hotare, ce v-a făcut pe Dumneavoastră să râmâneți?
Faptul că iubesc la nebunie această țară, dragostea de aceste locuri. Noi ne-am certat foarte mult când au plecat surorile mele în Italia, dar atunci în acele timpuri, probabil, în fiecare familie era gâlceavă din cauză că plecau oamenii unul după altul la muncă peste hotare și din cauză că vorbeau mult despre politică.
Ce ne puteți spune despre nivelul de cultură al societății noastre?
La parcarea de lângă Colegiul de Muzică "Ștefan Neaga" sunt niște instrumente care au fost omorâte, de ploaie și soare. Aceste instrumente ar fi putut să înfrumusețeze holurile acestei instituții. Asta spune totul despre cultura noastră și despre indiferența noastră față de cultură.
Aveți o mare pasiune pentru muzică și pentru formația "Millenium". Toți vă cunosc ca fiind un profesor sever, este așa? Ce sfaturi le oferiți studenților dumneavostră?
Trebuie să fiu sever, eu sunt profesorul lor, deși eu mai și glumesc cu ei. Dar este important să se înțeleagă clar cine este profesorul și cine este elevul. Primul lucru pe care-l fac cu studenții mei, este să le tai pofta de a răspunde înapoi, apoi ei se obișnuiesc cu mine și cei care muncesc mult reușesc, o dovedesc cei peste o sută de tineri care au trecut prin școala "Millenium".
Vă mulțumesc!