Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Ce poziție ar putea ocupa reprezentanții Moldovei la ediția Eurovision din acest an

© Sputnik / Miroslav RotariAlex Bivol și Inesa Stratulat
Alex Bivol și Inesa Stratulat - Sputnik Moldova
Abonare
Formația "DoReDos" are toate şansele să ajungă în primii zece finaliști ai concursului ”Eurovision”. Regizorii Alex Bivol și Inesa Stratulat spun că reprezentanții Moldovei la ediția din acest an a concursului sunt profesioniști și muncitori, motiv pentru care vor reuși să obțină un rezultat bun.
Cine trebuia să meargă la ”Eurovizion” în locul lui Doredos

Părerea a fost exprimată de interpreții și regizorii Alex Bivol și Inesa Stratulat în cadrul interviului realizat de jurnaliștii Radio Sputnik Moldova Maria Dimineț și Dumitru Chitoroagă.

- Publicul și juriul au făcut o alegere corectă? Este Doredos concurentul potrivit pentru Eurovision?

Inesa Stratulat: Atunci când nu ai din ce alege, cred că e corect…

- Să întelegem că a fost o diferență mare între Doredos și ceilalți concurenți?

— Da. Membrii formației Doredos sunt profesioniști, au experiență, sunt bine promovați. Mi-a atras atenția Vera Țurcanu, cred că va ajunge departe. Apreciez că membrii juriului au remarcat-o.

— Membrii Doredos au fost cei mai buni de această dată.

- Din perpectiva show-lui, cum apreciați preselecția națională pentru concursul Eurovision din acest an? 

— În primii ani aveam dificultăți din perspectiva organizării spectacolului. Parcă ne doream mai multe imagini, culori, lumini. În prezent, avem show bun, dar nu avem concurenți buni. Interpreții profesioniști au rămas în urmă. Preselecțiile pentru concursul Eurovision s-au transformat în talent show.

— În acest an preselecția a fost gri. Nu am văzut multă culoare în imagine. Concurenții au abordat un stil mai rece, mai iernatic.  

- Daca ar fi existat concurenți mai puternici, Doredos ar fi obținut același punctaj? 

— În acest caz Doredos rica să rămână în umbră. Sunt de acord cu Alex, concursul s-a transformat în talent show. Consider că este vina organizatorilor. Ar trebui să suscităm interesul interpreților profesioniști față de acest concurs. La Eurovision trebuie să ajungă cei mai buni interpreți.

-A fost influențată alegerea publicului de prezența lui Filip Kirkorov?

— Cred că prezența lui Filip Kirkorov alături de Doredos a contat. Dar trebuie să recunoaștem că sunt profesioniști.

- Filip Kirkorov spunea că este important ca Doredos să obțină la Eurovision cel puțin același rezultat pe care l-a obținut Sun Stroke Project anul trecut. Ce șanse are Doredos să se claseze pe locul trei?

— E greu de spus.  Membrii formației Sun Stroke Project sunt mai incandecenți, mai cu fler. Asta conteaza foarte mult. Băieții de la Sun Stroke Project te aprind imediat.

— Eu cred că Doredos ar putea obține un rezultat bun. Membrii formației sunt muncitori, au susținerea lui Kirkorov și urmează să lanseze o campanie de promovare. În aceste condiții, ar putea ajunge în top zece în finala concursului Eurovision. 

- Ce ar trebui să facă Doredos pentru a-și promova piesa la nivel internațional?

— Cu siguranță vor reuși să se promoveze, pentru că Filip Kirkorov știe cum se face asta. Vor munci mult și vor avea un feedback bun.

- Ce valoare are acest concurs la nivel internațional?

— Eurovision s-a transformat în concurs geopolitic, nu mai contează muzica. Eu, de exemplu, trebuie să mă impun ca să urmăresc acest concurs, deoarece muzică bună aproape nu există.  

- Nu ar trebui să fie un concurs doar al publicului? Mulți contestă obiectivitatea juriului.

— E riscant să lăsăm concurenții pe mâna publicului. Să decidă mai întâi un juriu cine dintre ei merită să urce pe scenă, și apoi publicul poate să aleagă. În aces caz vom avea un rezultat bun.

—  Unul dintre membrii juriului a spus că în acest an au fost cei mai slabi concurenți. Ce părere aveți?

— Problema este lipsa de experiență a concurenților. Au venit copii care abia au început să pășească în domeniul muzicii. Prestația pe scenă este rezultatul mai multor ani de muncă. Supertalente se întâlnesc foarte rar.

- Nu credeți că interpreții consacrați nu au putut depăși psihologic faptul că au fost ignorați? Și de aceea nu au interesul să participe la acest concurs?

— Este vorba de nedreptate în cazul interpreților consacrați.

— În anii precedenți la acest concurs au mers oameni care nu trebuiau să pășească pe scena Eurovisionului. În acest mod au fost jigniți interpreți profesioniști.

-  Doredos a participat de două ori la preselecția națională, dar nu a reușit să ne reprezinte țara la Eurovision. Ce s-a schimbat între timp?

— Nu s-a schimbat nimic. Ei nu au devenit mai buni, concurența a fost mai slabă.

Autori: Maria Dimineț, Dumitru Chitoroagă

Fluxul de știri
0