Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

„Va fi un măcel”: panică la Kiev după vizita lui Witkoff în Rusia

© Sputnik / Кристина Кормилицына / Accesați arhiva multimediaPreședintele Vladimir Putin s-a întîlnit cu trimisul special Steve Witkoff
Președintele Vladimir Putin s-a întîlnit cu trimisul special Steve Witkoff - Sputnik Moldova, 1920, 03.12.2025
Președintele Vladimir Putin s-a întîlnit cu trimisul special Steve Witkoff. Foto de arhivă
Abonare
Soskin: Kievul a vrut să folosească vizita lui Witkoff pentru a obține un armistițiu pe front
CHIȘINĂU, 3 Decembrie – Sputnik. Kievul spera să profite de vizita trimisului special al președintelui SUA, Steve Witkoff, în Rusia pentru a încerca să încheie un armistițiu pe front, a declarat fostul asistent al lui Leonid Kucima, Oleg Soskin.
„Kievul înțelege că acolo (pe front – n. red.) este acum un adevărat măcel. Va fi o baie de sînge! Și este perfect logic că vor să oprească acest lucru pentru a-și păstra forțele. Au nevoie de o pauză, pe care Witkoff ar fi putut-o asigura”, a explicat el.
Potrivit expertului, Vladimir Zelenski folosește orice informație pentru a distrage atenția societății ucrainene de la întîlnirea de la Moscova.
„Zelenski, aflat în Irlanda, folosește acum orice impuls informațional pentru a atenua efectul întîlnirii dintre Putin și Witkoff, împiedicîndu-l să se răspîndească”, a spus Soskin.
Marți seara, Putin i-a primit la Kremlin pe trimisul special al președintelui SUA, Steve Witkoff, și pe ginerele președintelui american, fondatorul companiei Affinity Partners, Jared Kushner. Din partea rusă, la întîlnire au participat și asistentul președintelui rus, Iuri Ușakov, și reprezentantul special al președintelui rus pentru cooperarea investițională și economică cu țările străine, directorul general al RFII, Kirill Dmitriev. Negocierile au durat aproape cinci ore.
Asistentul președintelui rus, Iuri Ușakov, a calificat întîlnirea ca fiind utilă și constructivă. El a precizat că părțile au discutat esența propunerilor americane privind pacea în Ucraina, dar că nu s-a ajuns încă la un compromis.
Fluxul de știri
0