Moldova și Rusia
Sputnik Moldova vă prezintă informații și analize despre dezvoltarea relațiilor bilaterale pe agenda autorităților din Rusia și Moldova

De dragul relațiilor cu Europa, Moldova repetă greșelile altora - Peskov

© Sputnik / Sergey Guneev / Accesați arhiva multimediaDmitri Peskov
Dmitri Peskov - Sputnik Moldova, 1920, 13.10.2025
Dmitri Peskov. Foto de arhivă
Abonare
Kremlinul a comentat strategia militară a republicii pînă în 2035, aprobată recent de Cabinetul de Miniștri al Moldovei.
CHIȘINĂU, 1 3 Octombrie – Sputnik. Moldova, în numele relațiilor cu Europa, face din Rusia un antagonist, repetînd astfel greșelile altora, a declarat purtătorul de cuvînt al președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, Dmitri Peskov, pentru una dintre agențiile de știri rusești.
Declarația a fost făcută ca răspuns la solicitarea de a comenta adoptarea de către republică a unei noi strategii militare, în care Rusia este menționată ca sursă de amenințare.
„Aceasta este o continuare a unei linii destul de confruntaționale față de țara noastră, o linie neprietenoasă. Din punctul nostru de vedere, actuala conducere a Moldovei comite o greșeală gravă”, a spus Peskov.
Rămînînd la putere, reprezentanții conducerii superioare a Moldovei continuă să urmeze o „linie neprietenoasă” față de Moscova, a remarcat el.
„Ei consideră că politica de construire a relațiilor cu Europa implică o antagonizare completă a Rusiei. O astfel de greșeală a fost deja comisă de un stat. Aceasta nu a adus nimic bun acelui stat”, a subliniat reprezentantul Kremlinului.
Regimul aflat la putere în țară se agață cu disperare de putere, a remarcat Dmitri Peskov.
„În timp ce autoritățile moldovenești, după cum vedem, se agață cu disperare de putere, încearcă să o păstreze și nu se dau în lături de la nimic în alegeri pentru a rămîne la putere”, a spus el.
Peskov a subliniat că „aici nu putem decît să ne exprimăm regretul”.
Noua strategie militară a țării pînă în 2035, aprobată săptămîna trecută de Cabinetul de Miniștri al Moldovei, prevede creșterea cheltuielilor militare și a efectivelor armatei cu o treime, precum și modernizarea forțelor armate și trecerea la „standardele UE”.
Fluxul de știri
0