Mihai Eminescu: un far al culturii române – 175 de ani de la nașterea poetului național

Astăzi întreaga românitate comemorează data când s-a născut poetul fără pereche al culturii române

Ce am fi noi ca țară dacă toți am fi citit opera politică a lui Eminescu? În mod sigur, am fi avut repere, iar țara – temeiuri, care astăzi ne lipsesc, ceea ce ne face să orbecăim prin întuneric deja de peste 30 de ani.

Astăzi se împlinesc 175 de ani din ziua nașterii lui Mihai Eminescu. Din păcate, Eminescu rămâne a fi un mare necunoscut, deși toți îl cunosc. Mai bine zis, îi cunosc și îi rostesc numele și, un pic, opera poetică.

Dacă majoritatea conaționalilor noștri i-ar fi citit opera politică și economică și ar fi însușit-o, vă asigur că astăzi am fi avut o altă clasă politică, elitele intelectuale și politice ar fi altele, electoratul ar fi altul și țara ar fi alta. Cel puțin, toți ar fi înțeles ce se întâmplă și ce au de făcut, nu am fi orbecăit prin întuneric iată deja mai mult de 30 de ani fără ca să vedem sfârșitul acestei debandade totale, pe toate domeniile: și politic, și economic, și spiritual, și moral.

Opera politică și economică a lui Eminescu ne poate oferi abordarea care să ne scoată la liman, care să ne permită să ieșim din această tranziție continuă, marcată doar de eșecuri, practic fără nicio realizare notabilă. O tranziție asistată de atâția "binevoitori", "sfătuitori" și "parteneri strategici" de peste hotare care ne îndreptă spre catastrofă: ruinarea totală a țării și depopularea ei.

Repere biografice

Poetul Mihai Eminescu (Eminovici - numele la naștere) s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani. El a fost al șaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici.

Mihai Eminescu a studiat, între 1860-1863, la Liceul german din Cernăuți, apoi s-a retras ca ''privatist'' (elev particular). În 1864 a fost copist la Tribunalul din Botoșani, iar din 1865 a devenit custode al bibliotecii profesorului său, Aron Pumnul.

După moartea lui Aron Pumnul, Eminescu a plecat în Transilvania, la Blaj și Sibiu, unde și-a continuat studiile liceale, apoi a ajuns la București, mergând în turneu cu trupele de teatru Tardini-Vlădicescu. A devenit copist și sufleur în trupele de teatru Iorgu Caragiale (1866-1868), Mihail Pascaly (1868), apoi a fost angajat ca sufleur la Teatrul Național din București.

În perioada 1869-1872 a fost 'student extraordinar' la Facultatea de Filosofie de la Viena, unde a audiat cursuri de filosofie, drept, economie politică, filologie romanică, științe (matematică, anatomie, fizică, astronomie etc.). Aici a făcut parte din societatea literar-socială 'România' și din cea literar-științifică 'România jună'. La Viena l-a cunoscut pe Ioan Slavici, care era student la Drept. Tot la Viena, în 1872 o cunoaște pe Veronica Micle, care avea să fie marea sa iubire.

Debutul literar al lui Mihai Eminescu a fost în ianuarie 1866, când a scris poezia ''La mormântul lui Aron Pumnul'' (pe care a semnat-o cu numele M. Eminovici), închinată memoriei profesorului său și care a fost publicată în broșura scoasă la moartea acestuia (12/24 ianuarie 1866, la Cernăuți),

De asemenea, în 1866 a început să colaboreze la revista 'Familia', din Pesta, a lui Iosif Vulcan, care l-a descoperit și l-a încurajat pe cel care avea să devină marele poet al românilor. Prima poezie publicată în revista 'Familia', la 25 februarie 1866, a fost 'De-aș avea...', semnată Mihai Eminescu (numele a fost schimbat din Eminovici în Eminescu de I. Vulcan).

În 1870 a început să colaboreze la revista ieșeană 'Convorbiri literare', unde a publicat poezia 'Venere și Madonă', poemul 'Epigonii', povestea 'Făt-Frumos din lacrimă', urmate în 1871 de poeziile 'Mortua est', 'Înger de pază' și 'Noaptea'. Eminescu s-a stabilit la Iași și a început să frecventeze ședințele junimiștilor, unde își citea lucrările. Creațiile lui Eminescu au fost primite cu entuziasm în societatea literară 'Junimea'. Diversitatea, profunzimea și expresia artistică a liricii eminesciene au fost remarcate de criticul Titu Maiorescu, mentorul spiritual al 'Junimii'. Tot în 1871 au mai apărut în revista societății poemul 'Egipetul', nuvela 'Sărmanul Dionis', poeziile 'Înger și demon' și 'Floare albastră'.

Debutul în publicistică a avut loc în 1870, tot în ''Familia''. Titu Maiorescu - la acea vreme ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice - l-a îndemnat pe Eminescu să-și completeze studiile. Astfel a urmat, în perioada 1872-1874, cursuri de filosofie, istorie, limba sanscrită și mitologie comparată, geografie, etnografie, istoria științei ș.a. la Universitatea din Berlin, dar nu le-a finalizat. A revenit la Iași, unde a lucrat ca director al Bibliotecii Centrale (1874), ca profesor la Institutul Academic și ca revizor școlar pentru districtele Iași și Vaslui (1875-1876). Atunci l-a cunoscut pe Ion Creangă, care i-a devenit prieten, conform 'Dicționarului scriitorilor români'.

Activitatea cea mai bogată, vreme de șase ani, a avut-o în redacția ziarului 'Timpul', publicație care a apărut pentru prima dată la București, la 15 martie 1876. În ianuarie 1877, redacția ziarului era preluată de Titu Maiorescu, iar Ioan Slavici devenea responsabil cu partea literară și cu politica externă. Între primele articole publicate de poet la 'Timpul' se numără seria 'Icoane vechi și icoane nouă', 'Bălcescu și urmașii lui', 'Arboroasa'. În februarie 1880, Eminescu este numit redactor-șef, funcție pe care o va ocupa până la sfârșitul anului 1881, când devine responsabil cu paginile de politică.

În 1883, semnele bolii lui Eminescu se agravau și acesta a fost internat la Sanatoriul Caritas al doctorului Alexandru Suțu. În același an, a plecat la Viena unde a fost internat la Sanatoriul Ober-Dobling.

În 1884 e numit subbibliotecar la Biblioteca Centrală din Iași. După ce boala sa s-a agravat, în primăvara anului 1888 Eminescu s-a stabilit la Botoșani, la sora sa Henrieta. În iulie același an a plecat pentru tratament la băile din Hall, în Austria. La întoarcere, s-a mutat în București, însoțit de Veronica Micle.

Grav bolnav, Mihai Eminescu a murit la 15 iunie 1889, la București. Două zile mai târziu, în 17 iunie, a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.

La 28 octombrie 1948 a fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române.