Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

La Chișinău a ajuns o copie a drapelului arborat în august 194O după eliberarea orașului

© Photo : Telegram / Посольство Российской Федерации в Республике Молдова/ Ambasada Federației Ruse în Republica MoldovaAmbasadorul Rusiei în Moldova, Oleg Vasnețov, a înmânat șefului Comitetului Național de Coordonare „Victorie”, Alexei Petrovici, o copie a drapelului arborat în august 1944 deasupra Chișinăului
Ambasadorul Rusiei în Moldova, Oleg Vasnețov, a înmânat șefului Comitetului Național de Coordonare „Victorie”, Alexei Petrovici, o copie a drapelului arborat în august 1944 deasupra Chișinăului - Sputnik Moldova, 1920, 22.08.2024
Ambasadorul Rusiei în Moldova, Oleg Vasnețov, a înmânat șefului Comitetului Național de Coordonare „Victorie”, Alexei Petrovici, o copie a drapelului arborat în august 1944 deasupra Chișinăului. Foto de arhivă
Abonare
O relicvă valoroasă a fost transmisă Moldovei în ajunul celei de-a 80-a aniversări a eliberării Moldovei de sub ocupația fascistă.
CHIȘINĂU, 22 aug - Sputnik. Ambasadorul Federației Ruse în Moldova, Oleg Vasnețov, i-a înmânat șefului Comitetului Național de Coordonare „Victorie”, Alexei Petrovici, o copie a drapelului care a fost arborat la Chișinăului după eliberarea de sub ocupația nazistă în august 1944 și apoi a ajuns la Berlin împreună cu soldații sovietici.
Copia exactă a drapelului de asalt al Batalionului 2 Pușcași al Regimentului 273 Pușcași de Gardă al Diviziei 89 Pușcași de Gardă a fost realizată în Rusia cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a eliberării Moldovei de fascism, la solicitarea Societății de Istorie Militară Rusă, reprezentanță din Republica Moldova.
„Legendarul drapel a însoțit parcursul istoric al acestei unități a Armatei Sovietice. La 24 august 1944, după eliberarea Chișinăului acesta flutura pe strada principală a orașului. Un an mai târziu - în august 1945 - soldații Armatei Roșii au fost primii care și-au arborat drapelul în centrul Berlinului”, se menționează în comunicatul ambasadei.
Șeful Comitetului Național de Coordonare „Victorie” a declarat că este o onoare deosebită pentru el să primească această relicvă.
„Este o mare onoare și responsabilitate pentru mine să accept această relicvă sacră și să fiu implicat în crearea unei copii a drapelului eliberării Chișinăului. (...) Îmi exprim recunoștința sinceră față de Societatea de Istorie Militară Rusă pentru ajutorul acordat în crearea unei copii a drapelului. Sunt convins că acest drapel are tot dreptul să fie printre stindardele de onoare ale țării noastre, ca simbol al libertății și independenței poporului nostru”, a declarat Alexei Petrovici.
Anterior el a precizat pe Telegram că, căutarea drapelului, care a fost arborat deasupra Chișinăului eliberat, a fost inițiată în anul 2004 de către veteranul muncii M. Ciolac. Acesta era drapelul de asalt al Batalionului 2 Pușcași al Regimentului 273 Pușcași de Gardă (ulterior Chișinău) al Diviziei 89 Pușcași de Gardă a Armatei a V-a de Șoc. Batalionul era comandat la acea vreme de căpitanul de gardă Alexei Belskii. Stindardul a fost arborat de militarul Armatei Roșii, Cușnir.
„La începutul anilor 2000, Ciolac a depus o muncă de titan în căutarea steagului, găsindu-l în fondurile Muzeului Central al Forțelor Armate ale Federației Ruse. S-a dovedit că steagul arborat deasupra Chișinăului în august 1944 a fost primul steag arborat deasupra centrului Berlinului în aprilie 1945, unde batalionul lui Belskii a fost primul care a pătruns pe 24 aprilie la ora 16”, a scris Alexei Petrovici.
Exemplarul drapelului înmânat de Ambasada Rusiei va participa la festivitățile de marcare a 80 de ani de la eliberarea Moldovei de fascism.
Fluxul de știri
0