Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Inspectorii de integritate vor avea pârghii suplimentrare de control

© Public Domain / Parlamentul Republicii MoldovaParlamentul RM în ședință
Parlamentul RM în ședință - Sputnik Moldova, 1920, 28.06.2024
Parlamentul RM în ședință
Abonare
Inspectorii de integritate vor avea pârghii suplimentrare de control a averii și intereselor
CHIȘINĂU, 27 iun – Sputnik. Inspectorii de integritate vor avea pârghii suplimentare în procesul de efectuare a controlului averii și intereselor personale, ne informează serviciul de presă al Parlamentului RM, care precizează că în acest sens a fost adoptat (de fapt în textul comunicatului e scris că „acest lucru a fost votat, în prima lectură, de 59 de deputați”, fapt care vorbește despre nivelul de pregătire juridică și lingvistică a celor din aparatul Parlamentului) în prima lectură un proiect de lege.
Documentul are drept scop prevenirea situațiilor de conflicte de interes, incompatibilități, restricții și limitări ale subiecților declarării. De asemenea, se urmărește ca subiecții vizați să declare corect averea pe care o dețin.
Respectiv, se propun modificări legislative pentru a fortifica rolul vicepreședintelui ANI și al inspectorilor de integritate, precum și pentru a stabili limite clare pentru efectuarea controalelor averii și intereselor personale. Autorii propun și majorarea salariilor inspectorilor de integritate.
De asemenea, se propune ca inspectorul de integritate să aibă competența de a dispune încetarea mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu și de a aplica interdicția de a ocupa anumite funcții, în cazul în care se constată o diferență substanțială între veniturile obținute legal, cheltuielile realizate și averea dobândită. Mai mult decât atât, inspectorul de integritate va avea competența să inițieze procedura contravențională și aplicarea amenzii, dacă subiectul declarării a inclus date incomplete sau eronate, inclusiv despre venituri inexistente. Acest lucru va fi posibil în cazul când a fost nedeclarată corespunzător averea sau veniturile, a căror valoare depășește două salarii medii pe economie.
O altă propunere vizează dublarea ponderii de controale de avere și interese personale finalizate în decursul unui an calendaristic, ce vizează angajații cu funcții de demnitate publică. Respectiv, ponderea va crește de la 20 la 40 de procente.
Documentul va fi propus spre adoptare în a doua lectură în plenul Parlamentului.
Parlamentul RM - Sputnik Moldova, 1920, 27.06.2024
Republica Moldova
Moldova va avea un cod al subsolului „armonizat” cu legislația UE
Fluxul de știri
0