La Chișinău se va desfășura Marșul Național al Familiei
© Photo : Marșul pentru viață România și Republica MoldovaMarșul pentru Viață 2016
Abonare
Partidul Socialiștilor îndeamnă toată lumea, care este împotriva propogandei LGBT și a manifestațiilor anticreștine, să participe la Marșul Național al Familie.
CHIȘINĂU, 11 iun - Sputnik. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova în calitate de partid politic care mereu a pledat și pledează pentru protejarea familiei tradiționale și a valorilor creștine inițiază un Marș Național al Familiei, se anunță în într-un comunicat al PSRM.
„An de an, un grup de minorități sexuale creat artificial, susținut de forțe din exterior, insultă țara noastră, poporul nostru, credința noastră ortodoxă și tradițiile seculare ale părinților, bunicilor și străbunicilor noștri. Poporului nostru i se impune o ideologie anti-familie promovată intens de LGBT. După ce ne-au lipsit de propria noastră naționalitate și limbă moldovenească, încearcă să ne convingă că trebuie să renunțăm la identitatea umană, la familia tradițională formată din mamă și tată”, se menționează în comunicatul difuzat de PSRM.
Potrivit sursei citate, PSRM își exprimă dezacordul față de manifestațiile anticreștine, care au loc în fața tuturor cetățenilor, inclusiv a copiilor și adolescenților, unde, ani la rând, sub protecția poliției, ambasdori ai țărilor străine, deputați PAS și reprezentanți ai rețelei de ong-uri ale Fundației Soros participă la așa numitele „parade ale mândriei”.
„La fel ca și în anii precedenți, echipa Partidului Socialiștilor din Republica Moldova este categoric împotriva desfășurării acestui spectacol rușinos în centrul Chișinăului. În calitate de partid politic care mereu a pledat și pledează pentru protejarea familiei tradiționale și a valorilor creștine ale poporului nostru, PSRM inițiază un Marș Național al Familiei”, mai este specificat în comunicat.
PSRM face un apel către cetățenii țării noastre, alte partide și organizații obștești, către clerul Bisericii Ortodoxe din Moldova, să participe la acest marș în apărarea poporului, a credinței și a familiei tradiționale.
Evenimentul respectiv, conform comunicatului, va avea loc în această duminică, 16 iunie, când Biserica Ortodoxă va cinsti marea sărbătoare a Înălțării Domnului.