Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

La Chișinău are loc un congres al Conferinței Curților Constituționale Europene

© Sputnik / Miroslav RotariКонституционный суд
Конституционный суд - Sputnik Moldova, 1920, 22.05.2024
Abonare
La Chișinău își desfășoară lucrările, în perioada 22-23 mai, cel de-al XIX-lea Congres al Conferinței Curților Constituționale Europene (CCCE).
CHIȘINĂU, 22 mai - Sputnik. În perioada 22-23 mai 2024, Curtea Constituțională a Republicii Moldova va găzdui cel de-al XIX-lea Congres al Conferinței Curților Constituționale Europene (CCCE), cu tema „Formele și limitele deferenței judiciare: cazul curților constituționale”, anunță Curtea Constituțională a RM.
Evenimentul este organizat în cadrul Președinției CCCE a Curții Constituționale a Republicii Moldova.
La această reuniune participă peste 100 de invitați străini, președinți și judecători ai Curților Constituționale europene, observatori și oaspeți de onoare, printre care oficiali de nivel înalt, precum: președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, Siofra O’Leary, președintele Comisiei de la Veneția, Claire Bazy Malaurie, reprezentanți ai Curții de Justiție a Uniunii Europene, reprezentanți ai asociațiilor curților constituționale ale grupurilor lingvistice și regionale – Asociația Curților Constituționale Francofone, Uniunea Curților și Consiliilor Constituționale Arabe, Conferința Jurisdicțiilor Constituționale Africane, Asociația Eurasiatică a Curților Constituționale, Conferința Jurisdicțiilor Constituționale ale țărilor vorbitoare de limbă portugheză și alții.
În debutul evenimentului, președintele Curții Constituționale din Republica Moldova, Monica Mnole, a venit cu un mesaj de salut către participanți.
„Este o mare onoare pentru CC din Republica Moldova să organizeze acest eveniment important, în contextul preluării pentru prima dată, pe 25 februarie 2021, a președinției Curților Constituționale Europene, pentru un mandat de trei ani. Republica Moldova este un stat mic care are aspirații mari în direcția Uniunii Europene”, a declarat președintele CC din RM.
De asemenea, la eveniment a participat președintele țării care a vorbit despre rolul actelor legislative în fortificarea democrației statului.
„Protecția și libertatea cetățenilor este prioritară în agenda de dezvoltare a Republicii Moldova, de aceea integrarea europeană ne impune să fim determinați în acțiunile noastre. În octombrie se va desfășura referendumul privind integrarea europeană a țării, astfel cetățenii vor scrie istorie. Aderarea la UE înseamnă democrație, prosperitate economică și instituții integre”, a afirmat Maia Sandu.
Potrivit sursei citate, Conferința Curților Constituționale Europene reunește reprezentanți ai 40 de curți constituționale europene sau echivalente acestora, care efectuează controlul constituțional, fiind și cea mai importantă platformă europeană de cooperare multilaterală între organele judiciare împuternicite cu controlul constituționalității.
Fluxul de știri
0