Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Duminica Floriilor, una din cele mai importante sărbători ale Ortodoxiei

© Sputnik / Pavel Lisitsyn / Accesați arhiva multimediaВерба на улице
Верба на улице - Sputnik Moldova, 1920, 28.04.2024
Abonare
Creștinii ortodocși din Moldova sărbătoresc astăzi una din cele mai importante sărbători ale credinței creștine: Duminica Floriilor
CHIȘINĂU, 28 apr - Sputnik. Biserica Ortodoxă din Moldova sărbătorește una din cele mai mari sărbători ale Ortodoxiei - Duminica Floriilor. Această sărbătoarea comemorează un eveniment menționat în toate cele patru evanghelii – intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim în zilele dinaintea patimilor.
Duminica Floriilor este o sărbătoare creștină fără dată exactă, marcată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui. În această zi se sfințesc prin rugăciune și stropire cu agheasmă ramuri înmugurite de salcie, ca simbol al biruinței vieții asupra morții. Crenguțele de salcie amintesc de ramurile de finic și de măslin cu care a fost întâmpinat Mântuitorul.
În tradiția populară există mai multe obiceiuri legate de Florii. După slujba de la biserică, credincioșii pun ramuri de salcie la icoane, geamuri, uși, porți, în grajduri, la morminte, pe ramurile pomilor fructiferi, pe butucii viței-de-vie, pe stupi etc. Se consideră că ramurile de salcie sfințite vor aduce sănătate și belșug în gospodărie.
La fel, în popor se mai consideră că cei care mănâncă muguri de salcie, sfințiți de Florii, scapă de friguri, dureri de spate și de alte boli. În unele regiuni, mugurii de salcie sunt introduși și în aluatul pentru pâine. Cu salcie, înmuiată în agheasmă, sunt stropite atât casele oamenilor, cât și încăperile, unde stau animalele, pentru „a fi ferite de lucrarea duhului necurat”. Apicultorii își binecuvântează stupii cu ramuri de salcie. Salcia sfințită ar avea și rolul de a împrăștia norii de grindină.
De asemenea, creștinii care țin post, au în Duminica Floriilor dezlegare la pește și vin. Se spune că preparatele au putere de vindecare asupra celor care le prepară și apoi le mănâncă. O vorbă din popor spune că cum va fi vremea de Florii, așa va fi și de Paște.
Fluxul de știri
0