Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Iranul și Arabia Saudită continuă să își dezvolte relația

© AFP 2024 / KARIM SAHIBAvion al Saudi Arabian Airlines
Avion al Saudi Arabian Airlines - Sputnik Moldova, 1920, 11.12.2023
Abonare
Iranul şi Arabia Saudită încep în această săptămână discuţii oficiale pentru a relua zborurile regulate directe între Teheran şi Riad şi alte oraşe. Aceasta este un pas important în destinderea relației dintre cele două mari puteri ale lumii islamice
BUCUREȘTI, 11 dec -Sputnik. După ani de inexistență a raporturilor diplomatice directe, la medierea Chinei, Iranul si Arabia Saudită și-au relansat relațiile diplomatice și continuă cu pași hotărâți dezvoltarea colaborării. Mai mult, criza din Gaza, ajută la consolidarea relațiilor dintre cele două state.
”Nu există restricţii cu privire la lansarea zborurilor directe de la Teheran la Riad sau alte oraşe. Un grup de lucru bilateral va începe săptămâna viitoare negocierile finale pentru a avea zboruri non-haj (care nu transportă pelerini spre Mecca și Medina, n.r.) între cele două ţări”, a declarat duminică ministrul adjunct al Drumurilor şi Dezvoltării Urbane, Mohammad Mohammadibakhsh, potrivit ILNA. El s-a referit la la pelerinajul musulman anual în oraşul sfânt Mecca din Arabia Saudită.
Iranul dominat de şiiţi şi monarhia sunnită din Golful Arabia Saudită au rupt legăturile în 2016, din cauza execuţiei de către Arabia Saudită a unui cleric musulman şiit şi a asaltării ulterioare a ambasadei saudite la Teheran.
Fluxul de știri
0