Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Republica Moldova: Procurorii anticorupție capătă putere

© Photo : Ministerul Justiţiei al Republicii MoldovaVeronica Drăgălin își începe activitatea în calitate de șef la Procuratura Anticorupție
Veronica Drăgălin își începe activitatea în calitate de șef la Procuratura Anticorupție - Sputnik Moldova, 1920, 10.11.2023
Abonare
Republica Moldova consolidează puterea în stat a Parchetului anticorupție. Procuratura Anticorupție din Republica Moldova primește „undă verde” să investigheze demnitarii și funcționarii de nivel înalt.
BUCUREȘTI, 10 noi -Sputnik. Procuratura Anticorupție (PA) din Republica Moldova va investiga cazurile de corupție la nivel înalt. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în prima lectură de o majoritate de 57 de deputați.
Conform unui comunicat de presă al Parlamentului, proiectul de lege prevede modificarea Codului de procedură penală, astfel încât Procuratura Anticorupție să fie abilitată să investigheze infracțiunile de corupție săvârșite de funcționarii de nivel înalt.
Mai exact, este vorba despre infracțiunile săvârșite de persoanele al căror mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituția Republicii Moldova sau care sunt învestite în funcție, prin numire sau alegere, de către Parlament, președintele Republicii Moldova sau Guvern, excepție fiind primarii, viceprimarii și consilierii locali. Printre persoanele vizate de aceste modificări legislative figurează președintele țării, deputați, miniștri, procurori, judecători, conducători ai autorităților administrative centrale sau ai instituțiilor subordonate Guvernului și Parlamentului etc.
Mai mult, PA va avea competență indiferent de calitatea persoanei, dacă suma de bani, valoarea bunurilor, a serviciilor, a privilegiilor, a avantajelor sub orice formă și a altor foloase, pretinse, promise, acceptate, oferite, date sau primite, depășesc 10 000 de unități convenționale (500 de mii de lei) sau dacă valoarea prejudiciului cauzat prin infracțiune depășește 100 000 de unități convenționale (5 milioane de lei).
Autorul documentului mai propune ca normele procedurale care reglementează competența organului de urmărire penală să intre în vigoare la data de 31 martie 2024.
Între timp, ar urma să fie suplinite funcțiile vacante de procurori și ofițeri de urmărire penală, iar PA ar urma să fie dotată cu mijloace tehnice care să permită investigarea cazurilor de corupție la nivel înalt.
Fluxul de știri
0