Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Cresc tensiunile în Orientul Mijlociu și zona Golfului

© AFP 2024 / Aris MessinisВзрыв во время израильской бомбардировки на севере сектора Газа
Взрыв во время израильской бомбардировки на севере сектора Газа - Sputnik Moldova, 1920, 29.10.2023
Abonare
Lumea arabă este tot mai inflamată de evoluțiile conflictului din Fâșia Gaza. Toate statele din Consiliul de Cooperare al Golfului au transmis avertismente ferme Israelului.
BUCUREȘTI, 29 oct -Sputnik. Consiliul de Cooperare al Golfului a condamnat escaladarea militară din Fâşia Gaza, denunţând o "încălcare a dreptului internaţional" şi a cerut încetarea imediată a ostilităţilor
Arabia Saudită "denunţă orice operaţiune terestră efectuată de Israel din cauza ameninţărilor la adresa vieţii civililor palestinieni", potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe."Continuarea încălcărilor flagrante şi nejustificate ale dreptului internaţional împotriva poporului palestinian frate (...) va avea repercusiuni grave asupra stabilităţii regiunii", avertizează Riadul."Regatul solicită comunităţii internaţionale să îşi asume responsabilităţile de a pune capăt imediat acestei operaţiuni militare şi să permită organizaţiilor umanitare şi de asistenţă să ofere ajutor umanitar" civililor, se adaugă în declaraţia oficială.
Ministrul saudit de Externe Faisal bin Farhane a vorbit sâmbătă cu omologii săi iordanian, marocan şi egiptean despre necesitatea de a se pune capăt escaladării militare, potrivit Ministerului saudit de Externe.
Ministrul de Externe din Qatar, Mohammed bin Abdelrahmane Al-Thani, a declarat pe o rețea de socializarecă "o escaladare terestră israeliană ar avea consecinţe grave pentru civili şi efecte umanitare şi economice devastatoare".
Oman a acuzat sâmbătă Israelul că a comis "crime de război" în Gaza şi a avertizat împotriva oricăror noi manevre terestre. Potrivit unei declaraţii a Ministerului Afacerilor Externe transmisă de agenţia oficială de presă, escaladarea "războiului brutal al Israelului împotriva Fâşiei Gaza constituie crime de război şi crime împotriva umanităţii".
Oman a avertizat, de asemenea, asupra efectelor destabilizatoare ale unei invazii terestre la scară largă, în timp ce Qatar a avertizat despre "pericolul unei escaladări la sol... pentru siguranţa civililor şi a ostaticilor din Gaza".
Ministerul de Externe din Qatar şi-a exprimat "respingerea completă a bombardării fără discernământ asupra Fâşiei Gaza şi a încercărilor de strămutare forţată a populaţiei", potrivit unui comunicat oficial. Şeful diplomaţiei qatareze a declarat că "eforturile de mediere pentru eliberarea ostaticilor civili" şi " sfârşitul războiului" sunt în curs.
Emiratele Arabe Unite (EAU), care au stabilit legături diplomatice cu Israelul în 2020 în temeiul Acordurilor Avraam intermediate de SUA,"au condamnat operaţiunile terestre ale Israelului" şi au cerut "o încetare imediată a focului pentru a se asigura că civilii şi instituţiile civile nu sunt vizate".
O declaraţie a Ministerului Afacerilor Externe al EAU arată că "prioritatea urgentă este de a se pune capăt escaladării operaţiunilor militare şi de a se proteja civilii".
Pentru Kuweit,"orice invazie terestră în Gaza... ar dovedi hotărârea ocupaţiei israeliene de a continua să comită crime împotriva poporului palestinian frate", potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Fluxul de știri
0