Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Putin a menţionat șase principii cheie ale relațiilor internaționale

© Sputnik / Alexander Vilf / Accesați arhiva multimediaВЭФ-2023. Пленарное заседание
ВЭФ-2023. Пленарное заседание - Sputnik Moldova, 1920, 06.10.2023
Abonare
Președintele rus Vladimir Putin a numit șase principii cheie pe care ar trebui să se bazeze relațiile internaționale.
BUCUREŞTI, 6 oct – Sputnik. Președintele a făcut observațiile joi, în timpul discursului său la Clubul Internaţional de Discuţii Valdai din Sochi.
Președintele rus a subliniat șase aspecte despre care consideră că ar trebui să constituie fundamente pentru relațiile internaționale.
„Vrem să trăim într-o lume deschisă, interconectată, în care nimeni să nu încerce să ridice bariere artificiale împotriva comunicării, creativităţii și prosperităţii oamenilor”, a spus Putin, adăugând că Moscova urmăreşte nu doar să menţină diversitatea lumii, dar şi să facă din ea „temeiul dezvoltării universale”.
De asemenea, Rusia consideră că țările lumii trebuie să aibă „reprezentare maximă”, astfel încât nicio ţări să nu-și impună voința asupra alteia.
„Nimeni nu are dreptul și nu poate stăpâni lumea pentru ceilalți sau în numele altora. Lumea viitorului este o lume a deciziilor colective luate la niveluri la care acestea sunt cele mai eficiente și de către participanți care sunt cu adevărat capabili să contribuie semnificativ la rezolvarea unei probleme specifice”, a explicat Putin, citat de RT.
Rusia crede în principiul securității pentru toți, ceea ce ar asigura o „pace de durată, construită pe respectul pentru interesele tuturor, de la mari state la țări mici”, a spus președintele.
„Vorbim de zeci de ani despre indivizibilitatea securității, despre faptul că este imposibil să asigurăm securitatea unora în detrimentul securității altora. Într-adevăr, armonia în acest domeniu este realizabilă. Trebuie doar să lăsați deoparte mândria, aroganța și să încetaţi să îi priviţi pe alții ca parteneri de mâna a doua sau ca proscrişi sau sălbatici”, a afirmat Putin.
Preşedintele a subliniat importanța „justiției universale”, declarând că nicio ţără nu trebuie să fie exploatată de o alta.
„Fiecăruia trebuie să i se ofere acces la beneficiile dezvoltării moderne, iar încercările de-a le limita la o anumită țară sau la anumiţi oameni trebuie considerate exact un act de agresiune”, a subliniat președintele.
Putin a pus accent apoi asupra egalităţii, întrucât „nimeni nu este dispus să se supună, să lase ca interesele și nevoile sale să fie dependente de altcineva și, în special, de cei mai bogați și mai puternici.”
„Aceasta nu este doar o stare naturală a comunității internaționale. Este chintesența întregii experiențe istorice a omenirii”, a concluzionat președintele rus.
Fluxul de știri
0