Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Parlamentul a denunțat încă trei acorduri cu CSI

© Photo : CIS Executive CommitteeФлаги стран СНГ
Флаги стран СНГ - Sputnik Moldova, 1920, 21.09.2023
Abonare
Republica Moldova a denunțat încă trei acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI).
Chișinău, 21 sept - Sputnik. Deputații au votat în prima și a doua lectură proiectele de lege care prevăd denunțarea a trei acorduri din cadrul CSI.
„Potrivit Ministerului Energiei, prevederile Acordului cu privire la coordonarea relațiilor dintre statele membre CSI în domeniul electroenergeticii sunt irelevante și inaplicabile pentru Republica Moldova. Asta în contextul în care, din 2021, țara noastră se confruntă cu o criză energetică fără precedent, cauzată inclusiv de limitarea livrărilor de gaze naturale furnizate de „Gazprom” către „Moldovagaz”. Totodată, creșterea galopantă a prețurilor în regiune, la diferite tipuri de resurse energetice, este cauzată de conflictul inițiat de Federația Rusă, o parte semnatară a acestui Acord”, este menționat în comunicatul emis de parlament.
Următoarea convenție cu CSI care a fost denunțată a fost Acordul cu privire la asigurarea funcționării în paralel a sistemelor electroenergetice ale țărilor membre CSI.
Astfel, deputații din majoritatea parlamentară consideră că prevederile documentului respectiv nu mai pot fi aplicate din punct de vedere tehnic și nu se mai aliniază la direcțiile prioritare ale Republicii Moldova în ce privește dezvoltarea sectorului electroenergetic, care în prezent se dorește a fi armonizat cu legislațiea din domeniu a acquis-ul UE.
Iar prin denunțarea Acordului privind tranzitul de energie și putere electrică a țărilor membre ale CSI Republica Moldova dorește să reafirme intenția de a aprofunda relațiile de cooperare și integrarea în piețele europene de energie.
Fluxul de știri
0