Akela a ratat: Washingtonul este nevoit să se umilească în fața „băieților răi”

Majoritatea deciziilor adoptate la summitul G20 contravin în mod evident intereselor Washingtonului și nimicesc rămășițele hegemoniei sale.

De îndată ce la New Delhi a fost adoptată declarația G20, în Statele Unite au și început discuțiile aprinse. Cum s-a putut întâmpla ca în documentul final - „Sfântul Graal al G20” - să nu existe atacuri asupra Rusiei, iar cazul ucrainean să fie descris cu reținere extremă? Ce au făcut delegații americani și de ce, chiar și în cele două sute ore în care s-a discutat punctul ucrainean, ei nu au putut impune poziţia antirusească a Washingtonului?

Documentul nu conține nici o condamnare a țării noastre, nici apeluri la retragerea trupelor rusești - doar fraze generale despre necesitatea respectării integrității teritoriale. Ele pot fi interpretate de asemenea și în sensul că Ucraina trebuie să respecte integritatea teritorială a Rusiei cu Crimeea noastră și noile regiuni.

Diplomații americani s-au justificat: din punctul lor de vedere, „declarația este bună”. Colegii lor britanici s-au rupt într-atât de realitate, încât i-au comunicat publicației Politico cum că declarația „îl va forța pe Putin să retragă trupele și să returneze Ucrainei teritoriile”. Oficialii europeni au bombănit că dacă ei înșiși ar fi scris documentul, atunci totul ar fi fost complet diferit, însă aici a fost nevoie de consens.

Această retorică potolită nu poate ascunde un fapt evident: la summitul G20 a prevalat opinia consolidată asupra cazului ucrainean a țărilor membre BRICS și a reprezentanților Sudului Global care li s-au alăturat. Anume aceasta a fost reflectată în declarația finală.

Occidentul colectiv a fost nevoit să accepte resemnat această decizie a majorității non-occidentale. Aceasta nu este doar o victorie diplomatică a Rusiei (deși diplomații noștri, desigur, merită aplauze), aceasta este pur și simplu o reflectare a echilibrului real de forțe - politice, economice, militare.

Acum un sfert de secol, G20 a apărut ca un fel de anexă la G7. La sfârșitul anilor 90, criza economică globală ruina miliarde în țările Sudului Global și în spațiul post-sovietic, iar G7 a adunat crema din această criză. De aici a și apărut ideea de a discuta soluționarea problemelor economice cu țările în curs de dezvoltare. Se presupunea că giganții G7 vor perora, iar restul îi vor asculta cu respect și le vor îndeplini indicațiile.

Astăzi relațiile în cadrul G20 s-au întors la 180 de grade. Țările BRICS au depășit G7 în ceea ce privește ponderea PIB-ului mondial și se află pe un trend ascendentă în dezvoltarea economică, socială și militară. Țările occidentale sunt în declin – firește, ele pierd și pârghiile diplomatice de influență asupra situației.

Jurnaliştii americani nu-şi ascund iritarea în legătură cu faptul că ”prima vioară” la summitul de la New Delhi a fost Narendra Modi, în timp ce preşedintele SUA se ținea stingher mai în umbră, ieșind din când în când în față pentru a se fotografia.

Majoritatea deciziilor adoptate la summit contravin în mod evident intereselor Washingtonului și nimicesc rămășițele hegemoniei sale. Ideea reformării OMC are ca scop curățarea acesteia de influența americană - este de neconceput ca o organizație internațională aparent neutră să închidă ochii la încălcarea deschisă a principiului liberului schimb de către Statele Unite și UE.

Noul coridor de transport din India către Europa va scoate SUA din relațiile UE-Bharat. Invitarea Uniunii Africane în G20 va îngreuna și mai mult posibilitatea Washingtonului de a face presiuni asupra contra părților sale, șantajându-le cu boicoturi și sancțiuni. Ex-hegemonul s-a străduit atât de mult să transforme Rusia și China în paria, încât, fără să-și dea seama, a început să se transforme singur într-un paria.

Jurnaliştii de la publicaţia europeană Politico au remarcat cu o simulată bucurie răutăcioasă că preşedintele SUA a fost nevoit să comunice la summit cu cei mai „răi băieţii” din politica mondială. În noul limbaj liberal, așa sunt numiți Recep Erdogan - liderul Turciei, Mohammed bin Salman - liderul Arabiei Saudite. Anterior, la ”băieți răi” era trecut chiar și prim-ministrul Indiei: instituțiile media americane influente îl numeau pe Narendra Modi „autocrat de extremă dreapta”, iar Departamentul de Stat al SUA nu-i oferea viză.

Însă aceste timpuri au trecut. Acum președintele SUA este nevoit să se umilească în fața „băieților răi”. Comentatorii europeni au atras atenția publicului asupra faptului că Biden, care anterior refuzase să dea mâna cu Mohammed bin Salman, a fost nevoit public să-i strângă mâna prințului saudit la New Delhi. Mai mult decât atât, această strângere de mână a fost întărită – în calitate de gazdă – de însuși Narendra Modi.

Și doar la summit au lipsit în mod strălucitor doi dintre ”cei mai băieți” ai timpului nostru – Vladimir Putin și Xi Jinping. Dar nu s-au făcut auzite nici un fel de critici la adresa lor. Președintele american parcă ar fi uitat de amenințările și insultele sale și s-a purtat surprinzător de liniștit. El nici măcar nu a comentat zvonurile care circulau prin culoare că conducerea chineză nu ar aproba ideea de a organiza summitul G20 din 2026 în SUA.

În privința liderului chinez, Biden a putut spune doar câteva cuvinte. „Ar fi fost drăguț”, - a spus el, având în vedere că s-ar fi bucurat dacă Xi Jinping ar fi putut veni la summitul de la New Delhi. Și asta a fost tot – niciun fel de divagații despre „oprimarea uigurilor”, niciun fel de provocări în privința Taiwanului.

Iar consilierul lui Biden, Jake Sullivan, le-a răspuns iritat jurnaliştilor care l-au întrebat de ce nu-i înaintează pretenţii liderului indian în chestiuni ce țin de drepturilor omului că nu este la summit „pentru a împărți cartonaşe de penalizare”.

Însă doar anume de asta s-au ocupat decenii în șir oficialii americani pe arena mondială - indicau sancțiuni țărilor nesupuse, acuzau liderii independenți de toate păcatele, foloseau mediile și ONG-urile lor obediente pentru a pune presiune asupra oricărui politician suveran. La New Delhi, această mașină de intimidare s-a stricat și s-a întâmplat acest lucru în fața tuturor. Chiar și vasalii europeni ai Washingtonului nu au putut să nu observe că Akela a ratat. Probabil, vor trage concluziile de rigoare.