România
Știri, articole și comentarii despre viața publică din România

Părintele Calistrat arată vinovații pentru vulgaritatea de la Untold

© Sputnik / Константин Чалабов / Accesați arhiva multimediaPreot în altar
Preot în altar - Sputnik Moldova, 1920, 09.08.2023
Preot în altar
Abonare
Părintele Calistrat i-a criticat pe principalii vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat la Untold: ”Bravo, Emil Boc! Bravo, Iohannis! Bravo, Ministerul Culturii! Am atins toate podiumurile posibile în școala educației, culturii și eticii sociale!”
BUCUREŞTI, 9 aug - Sputnik. Părintele Calistrat a intervenit în scandalul iscat de Gheboasă și versurile obscene pe care le-a cântat în fața unor minori la Festivalul Untold. Pe lângă primarul Emil Boc, din orașul în care s-a organizat festivalul, Părintele Calistrat îl felicită și pe Klaus Iohannis, președintele României.

„LĂSAȚI COPIII SĂ VINĂ LA MINE! (Sf.Evanghelie).

CÂND TRIMIȚI COPILUL ÎN LUME, NU UITA PE LÂNGĂ BANI SĂ-I PUI ÎN DĂSAGĂ ȘI CEI ȘAPTE ANI DE ACASĂ! (Zicala bunicii). Toată opinia publică s-a oripilat și este crunt dezamăgită, că fiii lor și fiicele sunt duse cu sila la UNTOLD în Cluj, s-au umplut de cultura modernă, plină de obscenități și trivialitate. Oare cine promovează aceste produse ieftine, numite piese muzicale, iar pe autorii lor îi numesc artiști?”, scrie Părintele Calistrat pe contul său de socializare.

”Plecând de la muzica naturii, cum zice psalmistul David: „Toată suflarea să laude pe Domnul”, de la cântecul privighetorilor, a ciocârliilor, a rândunelelor, ajungând la doină, la poezie, basm, fluier, vioară, pian până la muzica clasică și cultă, ne întrebăm retoric; oare câți dintre noi mai avem cultura valorilor constructive intelectual, sau în dăsaga personală pe cei 7 ani de acasă?”, mai scrie Părintele Calistrat.
Cât am evoluat, cât ne-am cultivat, cât ne-am înțelepțit dacă am ajuns la asemenea grad de degradare să nu mai avem un sistem și criteriu de valori culturale și intelectuale după care să ne ghidăm în lumea socială?, întreabă preotul.
”Vă dați singuri seama și să ne dăm singuri seama, la ce cote de inteligență am ajuns și noi și cei care ne conduc pe noi, dacă am atins performanța de a adora sexul și desfrâul și organele genitale în textele muzicale moderne. Am ajuns o gloată ieftină, vândută, exploatată, chinuită și zghihuită de diavolul desfrâului, datorită propriilor noastre patimi, pe care le cultivăm și le hrănim din industria lascivă a pornografiei și sexualității, în fapt suntem ceea ce mâncăm, sintem ceea ce consumăm și biologic și intelectual, nimic mai mult, dar tobă de carte, de titluri, diplome, de studii care mai de care cu titluri mai pompoase, cand de fapt suntem zero, zero, zero”, mai scrie celebrul părinte.
Apoi, Părintele Calistrat întreabă unde este Ministerul Culturii și al Tineretului, unde sunt aceste foruri care veghează la educația tinerilor?
”Dar ASCOR-ul, ATOR-ul-Cluj unde sunt? Dar comitetele de părinți…? Unde sunt intelectualii de geniu, care emană spuma culturii intelectuale românești? Unde este forul suprem al Academiei Române să explice și să lămurească motivul acestor derapaje culturale bădărane și infecte pentru urechile unui public român -creștin Ortodox, mai ales în plin Postul Adormirii Maicii Domnului?”, se mai arată în mesaj.
În final, părintele Calistrat îi indică și pe vinovați:
”– Bravo, BOC !
– Bravo, IOHANNIS!
– Bravo, Ministerul Culturii și Tineretului!
– Bravo, CNA România!
– Bravo, ROMÂNIA !
Am atins toate podiumurile posibile în școala educației, culturii și eticii sociale! România ține-o tot așa!”, a mai scris Părintele Calistrat.
Fluxul de știri
0