Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

La întâlnirea cu Putin, Erdogan va propune din nou ca Turcia să medieze pacea în Ucrainei

© Sputnik / Sergey Guneev / Accesați arhiva multimediaПрезидент РФ В. Путин встретился с президентом Турции Р. Эрдоганом
Президент РФ В. Путин встретился с президентом Турции Р. Эрдоганом - Sputnik Moldova, 1920, 08.08.2023
Abonare
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, intenționează să propună din nou Turcia ca mediator în demersurile pentru încetarea conflictului din Ucraina.
BUCUREŞTI, 7 aug – Sputnik.Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, intenționează să propună din nou Turciaca mediator în demersurile pentru încetareaconflictului din Ucraina, relatează RT. Liderul turc intenționează să facă din noupropunerea în timpul viitoarei sale întâlniri față în față cu omologul său rus Vladimir Putin.
Atunci când îl va întâlni pe Putin, Erdogan intenționează să reitereze „teza că nu vor exista câștigători în război și nici pierzători în procesul de pace”. De asemenea, el intenționează să propună încetarea focului și începutul negocierilor dintre Moscova și Kiev.
De asemenea, potrivit unei surse din guvernul turc, preşedintele turc este „singurul lider mondial” care se bucură de „încrederea sinceră” atât a lui Putin, cât și a președintelui ucrainean Vladimir Zelenski. El menține în mod regulat contactul cu ambii și „face tot posibilul pentru restabilirea păcii în regiune”.
Turcia s-a dovedit unul dintre mediatorii cheie dintre Moscova și Kiev, după ce a găzduit discuții de pace între cele două părți în martie 2022. Cu toate acestea, negocierile s-au blocat, deoarece Ucraina insistă ca, înainte să aibă loc orice discuţii suplimentare, Moscova să evacueze și să renunțe la teritorii care fac parte din Federația Rusă.
Între timp, Vladimir Putin a insistat că Rusia rămâne deschisă către o soluție diplomatică pentru criza din Ucraina. Însă liderul rus a menționat luna trecută că nici Kievul, nici susținătorii săi din SUA și NATO nu și-au exprimat dorința de a se așeza la masa negocierilor.
Într-o declarație publicată miercuri, biroul lui Erdogan a menţionat că președintele rus va face în curând o vizită personală în Turcia și că planul organizării unei discuţii față în față a fost discutat de către cei doi lideri la telefon.
Ulterior, Kremlinul a confirmat că a fost planificată o astfel de întâlnire și a menționat că va fi stabilită o dată exactă în viitorul apropiat. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a adăugat că agenda discuțiilor faţă în faţă ar include relațiile bilaterale, conflictul din Ucraina, precum și acordul privind transportul de cereale prin Marea Neagră.
Peskov a declarat că, în timpul conversației la telefon dintre cei doi lideri, s-a vorbit în detaliu despre transporturile de cereale, Putin explicând motivul pentru care Rusia a decis să iasă luna trecută din acordul mediat de ONU şi Turcia.
Potrivit purtătorului de cuvânt, Putin a spus că Moscova lucrează în prezent la stabilirea unor rute sigure pentru a livra cereale rusești către țările cele mai vulnerabile, unele dintre aceste livrări fiind „gratuite”.
De asemenea, președintele a sugerat că Moscova ar fi dispusă să reia acordul privind cerealele transportate prin Marea Neagră doar cu condiția ca SUA și UE să respecte toate angajamentele pe care le-au convenit și să permită exportul de produse alimentare și îngrășăminte rusești.
Fluxul de știri
0