Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

UE se grăbește să îşi asigure gazul pentru iarnă

© Sputnik / Pavel Palamarchuk / Accesați arhiva multimediaКомпрессорная установка Креховского месторождения природного газа
Компрессорная установка Креховского месторождения природного газа - Sputnik Moldova, 1920, 03.07.2023
Abonare
UE şi-ar putea completa instalațiile sale subterane de gaze naturale înainte de termen, a relatat firma de consultanţă Rystad Energy.
BUCUREŞTI, 3 iul – Sputnik. Stocurile europene de gaze erau umplute la aproximativ 76% la 25 iunie, fiind o creștere faţă de 56% în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit firmei de consultanță din Norvegia Rystad Energy, relatează RT.
„Luând în considerare cererea istorică și asumând diferite scenarii de aprovizionare, instalațiile de depozitare ar putea fi pline chiar înainte de iarna acestui an, ceea ce va însemna devierea fluxurilor de gaz în altă parte”, a spus Lu Ming Pang, un analist principal la Rystad.
El a adăugat că UE ar putea să-și atingă ținta de stocare a gazelor de 90% înainte de termenul de 1 noiembrie.
Blocul şi-a stabilit anul trecut țintele de inventar al gazelor, după ce importurile din Rusia în regiune au fost reduse pe fondul sancțiunilor dure impuse de către țările occidentale în urma izbucnirii conflictului din Ucraina. Livrările au scăzut şi mai mult după ce conducta Nord Stream, care livra gaz din Rusia, a fost distrusă într-un probabil act de sabotaj de către actori necunoscuți.
UE a început să stocheze la începutul anului, dar fluxurile de gaze au încetinit în ultimul timp din cauza cererii mari din partea consumatorilor industriali, potrivit Reuters. Cu toate acestea, la începutul lunii iunie, instalaţiile europene de depozitare a gazelor erau cu 48% mai pline decât media din ultimii zece ani pentru aceeaşi perioadă.
Între timp, prețurile la gazele naturale au crescut în cea mai mare parte a lunii iunie, creştere determinată în general de teama că vremea caldă din nordul Europei și întreruperile neplanificate de producție în Norvegia vor crește cererea de gaze naturale lichefiate (LNG) și vor pune UE în competiţie pentru aprovizionare.
Prețurile gazelor naturale au crescut cu aproximativ 38% de la începutul lunii, deoarece întreținerea în desfăşurare a câmpului de gaze naturale Oseberg din Norvegia a fost prelungită până la 5 iulie, potrivit Rystad Energy.
Fluxul de știri
0