Ilan Șor a anunțat crearea unui nou bloc politic
© Sputnik / Miroslav RotariLiberty Summit
© Sputnik / Miroslav Rotari
Abonare
Liderul partidului Politic Șor, care a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională, Ilan Șor, a anunțat astăzi că creează blocul politic „Șansă, Obligații, Realizări - Ș.O.R.”.
CHIȘINĂU, 26 iun – Sputnik. Ilan Șor consideră că Curtea Constituțională a emis o hotărâre ilegală și fără precedent prin interzicerea Partidului „Șor”, dar este convins că formațiunea sa va reveni în legalitate după ce va depune o plângere la CEDO prin care va cere anularea deciziei CC, iar judecătorii care au luat această hotărâre, la indicația Maiei Sandu, vor fi arestați.
El este convins că partidul pe care îl reprezintă nu poate fi distrus chiar dacă a fost anulat ca entitate juridică pentru că aspirațiile, emoțiile și realizările obținute de această organizație vor rămâine.
„Formațiunea noastră a adus un nou trend în politica moldovenească. Este prima formațiune care a demonstrat că promisiunile se îndeplinesc după alegeri și căreia nu-i este rușine să se uite în ochii oamenilor. Până acum, am realizat nenumărate proiecte la nivel național, care vor deține întâietatea pentru mulți ani înainte.”, a decalarat Șor.
Din aceste considerente și la solicitarea sutelor de mii de oameni va continua lupta politică prin crearea unui nouu bloc politic.
„La solicitarea și rugămintea a mai mult de jumătate din populația Moldovei, am inițiat formarea unui bloc politic care va reprezenta, va îngloba toate proiectele realizate până acum de Partidul „ȘOR”. Formațiunea noastră a intrat în memoria colectivă drept un partid al șansei, obligației și realizării. Din acest motiv, am luat decizia de a forma Blocul politic „Șansă, Obligații, Realizări”. Denumirea prescurtată este Blocul „Ș.O.R”. Acest bloc are două obiective: de a obține victoria totală la alegerile locale, prezidențiale și parlamentare, dar și de a face tot posibilul pentru ca Moldova să devină bogată și prosperă și cu adevărat independentă.”, a adăugat Ilan Șor.
Acest bloc este deschis pentru toți doritorii care doresc să schimbe lucrurile în această țară.
În ceea ce îl privește pe Ilan Șor, el va avea rolul de coordonator politic în activitatea blocului. Primele două partide care au aderat la bloc sunt Partidul „Ai noștri” și „Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei”.