România
Știri, articole și comentarii despre viața publică din România

Președintele Ungariei, în România la Șumuleu Ciuc

© Sputnik / Константин Чалабов / Accesați arhiva multimediaПразднование католического Рождества в регионах России
Празднование католического Рождества в регионах России - Sputnik Moldova, 1920, 27.05.2023
Abonare
Procesiunea de Rusaliile Catolice de la Şumuleu-Ciuc ce are loc sâmbătă este considerată cea mai mare de acest fel din Europa Centrală şi de Est.
BUCUREȘTI, 27 mai – Sputnik. Mulți dintre credincioși au venit cu trenul până în gara din Cluj-Napoca, unde au fost întâmpinați cu aplauze, muzică și momente artistice. Sunt așteptați în continuare peste 300 de mii de oameni, din țară dar și din străinătate, la marea procesiune de Rusalii din inima Harghitei.
Procesiunea de Rusaliile Catolice de la Şumuleu-Ciuc ce are loc sâmbătă este considerată cea mai mare de acest fel din Europa Centrală şi de Est.
Şi în acest an, peste două mii de persoane din Ungaria au venit deja la Miercurea-Ciuc cu trenuri special puse in circulatie pentru pelerinaj, în unele localităţi din România. Ei au fost întâmpinați cu fast de reprezentanţii comunităţii maghiare.
Peste 300.000 de persoane sunt aşteptate să participe la marele pelerinaj de Rusaliile Catolice, de la Şumuleu Ciuc, potrivit estimărilor primarului municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila.
Din gară, credincioșii au pornit spre locul procesiunii, la altarul în aer liber amenajat între dealul Şumuleul Mare şi Şumuleul Mic.
Aproximativ 300 de pelerini călare au pornit spre Miercurea Ciuc din mai multe zone ale Transilvaniei și au ajuns de vineri seara în şaua dintre Şumuleul Mare şi Şumuleul Mic, acolo unde are loc sâmbătă liturghia solemnă de Rusalii.
Unii dintre credincioși au pornit la drum de 40 de zile și parcurg la pas peste o mie de kilometri. Este o tradiţie veche de peste patru secole care semnifică puterea credinței în Sfânta Fecioară Maria.
Printre pelerini se va afla şi preşedintele Ungariei, Novak Katalin, care va parcurge traseul către locul procesiunii alături de cordonul oficial, format din preoţi şi pelerini. Preşedintele Ungariei efectuează o vizită de două zile în Ţinutul Secuiesc, în weekendul în care are loc cel mai mare pelerinaj catolic, scrie realitatea.net.
Aceasta va vizita, de asemenea, Biserica Crucii din Şumuleu Ciuc, sâmbătă, 27 mai, la ora 16:00, potrivit programului oficial. Iar duminică va participa la inaugurarea părţii noi a şcolii elementare reformate din Sfântu Gheorghe, de la ora 12:00, iar mai târziu, tot la Sfântu Gheorghe, la inaugurarea căminului de bătrâni, la ora 14:00.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a anunţat că porneşte din Bucureşti spre locul pelerinajului de la Şumuleu Ciuc cu bicicleta. Acesta a ajuns deja la Șumuleu Ciuc de vineri seară, după 9 ore și 37 de minute, potrivit unei postării din rețelele socializare.
Fluxul de știri
0